Cadourile lui Aston - Lotta Geffenblad

Oare ce mai face Aston? Sigur a mai crescut puțin de la povestea cu pietrele. Nu mai aduce acasă toți bolovanii care stau singuri afară, în frig, și toate bețele rătăcite prin iarbă pentru că i-a venit o idee și mai interesantă. Aston face cadouri. Multe. Cui nu-i plac cadourile?

Vine ziua lui Aston, iar el, în loc să se pregătească cu liste nesfârșite de "vreau și aia, și cealaltă", nu face decât să le ofere celor din jur mai mult decât ar putea ei să... ducă. O poveste despre o inimă mică, dar plină de dragoste, o călătorie într-o copilărie lipsită de griji în care cele mai frumoase daruri nu se găsesc la nici un magazin.

        Tata pune o oală pe masă. Paste cu pește.
        — Nu cumva ai văzut pe undeva sarea, Aston? întreabă tata.
        Aston îi întinde un pachet foșnitor. Din pachet se ivește o solniță.
        Ce cadou potrivit!
        După masă, tata vrea să spele vasele. Dar unde au dispărut detergentul și peria? Tata își răsucește gânditor mustața.
        Aston scoate din nou câteva pachete misterioase.
        — Mulțumesc frumos, Aston! spune tata. Exact ce-aveam nevoie.
        (Traducere: Gabriella Eftimie)

Prin poezia textului și magia ilustrațiilor, inspirate din arta tradițională japoneză de imprimare cu blocuri de lemn, cărțile cu Aston ale autoarei suedeze Lotta Geffenblad (n. 1962) ne povestesc cu umor și duioșie despre cum ar trebui să fie copilăria: liberă, nestingherită și plină de dragoste.

„Este o mare bucurie să spui povești! Orice se poate întâmpla într-o carte ilustrată. Te poți folosi de culori, de forme, de intrigă sau de sentimente pentru a te juca într-un mod captivant, în deplină libertate. Este minunat să fii cel care deschide altora poarta către minunata lume a cărților ilustrate, fie citind povești copiilor, fie ca autor de cărți.” (Lotta Geffenblad)
 

Mihaela Chereji, psiholog și traducător, a scris pentru Editura Cartea Copiilor despre empatia redată prin intermediul poveștilor:

Vedem în jur oameni care reuşesc să identifice şi să simtă emoţiile celorlalți. Pot să vadă lumea din punctul de vedere al altora, pot să înţeleagă şi să rezoneze cu alte persoane. Sunt sensibili la nevoile celor cu care intră în contact sau pe care doar îi observă. Altfel spus, oameni care simt empatie.

Empatia este o emoţie complexă care se manifestă ulterior emoţiilor de bază (precum bucuria sau frica) atunci când copilul conştientizează şi acceptă o perspectivă diferită. O calitate pe care o apreciem, relaţionată în numeroase studii cu dezvoltarea socială şi emoţională a copilului şi cu relaţii interpersonale pozitive, anumite cercetări evidenţiind inclusiv rezultate academice superioare la copiii cu un nivel ridicat de empatie.

Experienţele prin care copilul trece facilitează sau din contră, estompează această achiziţie. În categoria experienţelor care dezvoltă empatia se încadrează comportamentul responsiv al părintelui faţă de copil, înţelegerea şi recunoaşterea emoţiilor copilului, precum şi exemplele de empatie oferite şi discutate. În cea de-a doua categorie surprindem desenele şi programele tv care promovează violenţa şi alte comportamente indezirabile prin prisma personajelor care devin modele pentru copii. Copilul ajunge să se familiarizeze cu aceste tipuri de acte, ceea ce înseamnă că, deşi probabil la început le consideră respingătoare, treptat, ajunge să le perceapă ca fiind normale şi chiar să le interiorizeze.

A petrece timp cu copilul învăţându-l ce înseamnă a fi receptiv şi deschis faţă de cei din jur versus a-l plasa în faţa televizorului pentru „a câştiga un răgaz” reprezintă experienţe calitativ diferite, care pot face diferenţa între un nivel mai ridicat sau mai scăzut de empatie.

Se pare că personajele din poveste, adesea reprezentate de fiinţe umane sau de animale personificate, reprezintă instrumentele perfecte pentru dezvoltarea empatiei copiilor. Părinţii au posibilitatea de a discuta cu copiii exemplele de empatie şi compasiune înfăţişate în cadrul poveştii, iar apoi le pot relaţiona cu diverse situaţii din viaţa copilului.

Un mod foarte subtil şi pe înţelesul copiilor de a înfăţişa această emoţie găsim în cartea „Pietrele lui Aston” de Lotta Geffenblad. Aston, personajul cărții (un cățel) nu trece indiferent pe lângă pietrele care, bietele, sunt singure şi suferă din cauza frigului. Aston îşi foloseşte căciula pentru a le încălzi şi le duce acasă unde găseşte pentru fiecare un culcuş cald. Sufletul mărinimos a lui Aston se vede în privirea lui, în modul în care îşi orientează trupuşorul către fiecare piatră singuratică şi rece pe care o întâlneşte, în felul în care atinge şi poartă la piept micuţele pietre, în efortul pe care îl depune pentru a le înveli sau a le face baie. Şi cât de frumos ţes ilustraţiile toate aceste ipostaze prin care Aston ne permite să îi descoperim universul!

La sugestia părinţilor, Aston îşi pune dragele pietre într-o cutie şi le duce în excursie la mare, unde multe alte pietre se bucură de lumina soarelui, de apă şi nisip. După ce reflectează la sugestia tatălui de a le lăsa în compania tovarăşelor lor, Aston se întoarce la părinţii care aşteptau cu nerăbdare decizia micuţului lor. Mult îndrăgitul personaj îşi arată încă o dată empatia şi demonstrează că această calitate depăşeşte graniţele unei situaţii. „Cutia nu-i chiar goală, spuse Aston. Am luat un băţ, mi-a fost aşa milă de el…Era atât de singur! Aici sunt numai pietre…”

Capacitatea de a empatiza este relaţionată cu nivelul de dezvoltare al copilului. Observarea comportamentului empatic de către copil la dumneavoastră, dragi părinţi, la alte persoane, la personajele din poveste influenţează mult mai mult reacţiile copilului decât doar explicaţiile şi discuţiile despre modalitatea în care copilul ar trebui să se comporte, în lipsa unor exemple concrete.

Inițial am fost reticente din cauza culorilor ilustrațiilor, ni s-au părut mai puțin vesele. Însă copiii noștri au fost încântați, le-a plăcut cartea enorm.

Date tehnice:

20 × 26 cm
carte cu coperta cartonată
28 pagini.
Grupa de vârstă: 3 - 12 ani.