Noi recomandări OMS: contact piele pe piele imediat după naștere!
Am văzut săptămâna trecută o știre despre îngrijirea stil cangur și nu mi se părea o știre, nu înțelegeam care e schimbarea fenomenală adusă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Doar și până acum OMS recomanda îngrijirea stil cangur pentru prematuri, și nimeni nu-i asculta… Și până acum se știa (cu dovezi, studii documentate) că s-ar salva anual aproximativ 500.000 de vieți dacă prematurii ar fi puși pe pieptul mamei.
Dar am citit apoi mai cu atenție și mi-am dat seama care este noutatea. Până acum directivele OMS ignorate de către maternități spuneau că îngrijirea stil cangur e recomandată după câteva minute/ore/zile în incubator. Acum, directivele OMS care oricum vor fi ignorate de către maternitățile din România spun că îngrijirea stil cangur ar trebui să fie prima alegere pentru a salva bebelușul prematur, din prima secundă de viață.
OMS spune că cele mai noi cercetări au demonstrat că acel contact piele pe piele din primele secunde de viață, “într-un sling sau un wrap timp de cât mai multe ore” și alăptarea exclusivă îmbunătățesc în mod dramatic șansele bebelușului de supraviețuire.
Așa că nu am putut să nu scriu aici despre această știre, din moment ce e un subiect care mă pasionează de atât de mulți ani!
- Scriu pe blog din 2011 despre îngrijirea stil cangur!
- În 2013 am donat wrapuri maternităților din România și am contribuit astfel la PRIMA îngrijire stil cangur din România!
- În 2014 am adus primele haine pentru îngrijirea piele pe piele stil cangur din România! Am scris, emoționată, de ce le-am adus, aici.
- Tot în 2014 am făcut o muncă de cercetare de care sunt foarte mândră, am adunat laolaltă toate studiile disponibile atunci despre beneficiile îngrijirii stil cangur pentru copii, dar și pentru părinți, și le-am structurat pe „domenii”. A ieșit un document lung, complet, pe care-l puteți citi și printa integral de aici: Kangaroo Care, sau dacă preferați să-l citiți în episoade scurte, cum a fost postat pe blog, aici este prima parte: Îngrijirea stil cangur – 1 – ce este?. A fost o muncă intensă și răvășitoare, pentru că acele informații nu sunt aplicabile doar prematurilor. Nici bebelușii născuți la termen cu greutate normală nu se dezvoltă la capacitatea lor adevărată (să fi spus „optimă” mi se pare ca și cum ar fi un bonus, ceva care nu e neapărat necesar) dacă nu sunt ținuți piele pe piele în primele săptămâni de după naștere. Le ciuntăm pur și simplu dezvoltarea lor normală, fiziologică, desprinzându-i forțat de noi. Așa că uimirea mea când aflam acele informații (știați că organismul mamei își crește sau își scade propria temperatură pentru a o regla optim pe cea a bebelușului ținut piele pe piele? Știați că poate face asta și pe jumătăți de corp, cu temperaturi diferite în funcție de nevoile unor bebeluși gemeni? Cât e de miraculos corpul uman, și de ce nu ne folosim de aceste abilități???) era umbrită de regretul că nu am știut aceste lucruri când mi-am născut și eu copiii. Însă, cum nu sunt genul să moară și capra vecinului, cum nu am fixații să pun piedici altor mame din a face ceva incredibil de bun pentru copiii lor, doar pentru că eu nu am făcut acel ceva (da, se practică între mame…), am devenit extrem de pasionată să răspândesc aceste informații la cât mai multe mame. Cu puțin succes însă, pentru că e adânc înrădăcinată în noi o teamă de a ne „răsfăța” copilul, de a-l face prea dependent de mamă. Avem o idee falsă în ceea ce privește atașamentul sănătos al copilului, și cum un copil crescut cu un atașament sănătos va deveni independent într-un mod sănătos, fără fobii și anxietăți, fără frustrări și probleme psihologice sau relaționale. Și asta atunci când e el pregătit…
- Am mai donat de atunci în mulți ani maternităților din diverse orașe ale țării wrapuri și îmbrăcăminte pentru îngrijirea piele pe piele stil cangur.
Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a afirmat: „Aceste recomandări arată că putem îmbunătăți șansele acestor mici bebeluși și că această mare realizare nu depinde de cele mai moderne aparate, ci oferind acces la o îngrijire esențială centrată pe nevoile familiilor.”
Dar un studiu din 2021 i-a făcut pe cei de la OMS să schimbe recomandările anterioare, un studiu despre care noi chiar am scris aici pe blog anul trecut: ÎNGRIJIREA STIL CANGUR IMEDIAT DUPĂ NAȘTERE ESTE CRITICĂ PENTRU A SALVA VIEȚI – ARATĂ UN NOU STUDIU. După cum am scris și acolo, studiul descoperise că Dacă se începe imediat după naștere, cercetătorii spun că această îngrijire ar salva până la 150.000 de vieți ÎN PLUS față de recomandarea curentă (cea care salva deja oricum peste 500.000 de vieți anual) de a începe îngrijirea stil cangur doar când bebelușul era stabil. Datorită acestui studiu, OMS și-a schimbat politicile începând din această toamnă!
„Prima îmbrățișare cu un părinte nu e importantă doar din punct de vedere emoțional, dar e de asemenea absolut critică pentru a îmbunătăți șansele de supraviețuire și starea de sănătate a bebelușilor mici și prematuri.” spune Dr. Karen Edmond, Ofițer Medical pentru Sănătatea Nou-născuților la OMS. „În perioada pandemiei cu COVID-19, știm că multe femei au fost despărțite în mod nenecesar de bebelușii lor, ceea ce ar fi putut fi un gest catastrofic pentru sănătatea bebelușilor. Aceste noi recomandări ale noastre accentuează nevoia de a oferi îngrijire familiilor și bebelușilor prematuri împreună, ca o unitate, și de a ne asigura că părinții primesc cel mai bun sprijin posibil într-o perioadă atât de stresantă și de plină de anxietate.”
Din moment ce în România de-abia ai acces, ca mamă, la bebelușul tău născut la termen, și din moment ce în România asistentele medicale au voie să-ți atingă bebelușul prematur în incubator, dar în majoritatea maternităților tu nu ai voie nici să stai lângă incubator, chiar sunt curioasă dacă aceste noi recomandări de la OMS vor schimba ceva.