Ce ți s-ar potrivi cel mai bine ca să-ți porți bebelușul? Un wrap clasic din bumbac sau unul de bumbac amestecat cu bambus? Care e diferența dintre ele?
Eu am născut de ambele dăți toamna. Atunci nici nu aveam de unde alege, erau pe piață (greu de găsit și acestea) doar wrapuri din bumbac. Dar ce am aflat de la alte mame a fost că mamele care nasc vara în zona de sud a țării consideră că trei straturi de tricot de bumbac peste ele și peste bebeluși poate să fie un pic prea călduros. Deși, nu uita, vom detalia în altă postare, contactul piele pe piele cu mama reglează temperatura, și te asigură că bebelușului nu-i va fi niciodată nici prea frig, nici prea cald. Dar majoritatea mamelor din anii 2000-2010 se stresau cum vor învăța să folosească un sling, și priveau cu jind spre wrapul elastic, pe care-l evitau de teamă că le-ar fi prea cald cu el. Wrapul elastic era și atunci faimos între mame că se folosește foarte ușor, că ai de învățat o singură legătură, foarte simplă, pe care o faci la începutul zilei fără bebe în brațe, fără stresul că ar plânge, și apoi poți să nu mai umbli la wrap până seara, doar să pui bebelușul în el și să-l scoți, după cum aveți amândoi nevoie. Niciun reglaj, nicio complicație.
Așa că, atunci când Boba a început să fabrice wrapuri elastice subțiri, din bambus, m-am bucurat mult pentru mamele care nu puteau beneficia de ușurința de folosire a wrapului elastic pe tot parcursul anului. Dar wrapurile Boba din bumbac sunt extraordinare toamna și iarna, pentru că adaugă 3 straturi de tricot moale peste tine și peste bebeluș.
Deci alegerea, dacă locuiești într-o zonă caniculară și naști primăvara-vara, e destul de simplă: alegi un model din bambus!
Dar dacă naști toamna? Cum să alegi?
Dacă nu ai o mare pasiune pentru unul dintre modele, o să încercăm să ți le descriem.
Wrapurile din bambus se simt ca și cum ți-ai învălui bebelușul într-un norișor ☁️. Conțin 68% vâscoză de bambus și 25% bumbac cu puțin spandex pentru elasticitate. Bambusul face ca wrapul să fie foarte moale, delicat, să-ți vină să te cuibărești în el. În plus, lasă pielea să respire. Este un material perfect pentru micii nou-născuți.
Este un wrap perfect pentru îngrijirea piele pe piele imediat după naștere, așa că ți-l poți împacheta și în bagajul de spital.
DAR aceste wrapuri sunt mai subțiri și mai elastice decât frații lor mai mari, wrapurile clasice Boba din bumbac. De aceea, dacă ai un bebeluș mai mare, mai greu, îți recomandăm un wrap clasic Boba din bumbac pentru a-l sprijini bine. Nu se întâmplă nimic dacă porți un bebeluș greu în wrapul elastic din bambus, să nu crezi că se rupe sau că e periculos în vreun fel. Materialul rezistă până la 16 kg (deci orice wrap alegi, poți fi liniștită că te va ajuta în perioada erupțiilor dentare să-ți alini minunea), și niciun bebeluș nu va dori în wrap atâta timp, la acea greutate deja îl veți purta într-un marsupiu ergonomic. Dar de ce spunem că pentru bebeluși mai mari și mai grei e mai recomandabil wrapul din bumbac? Pentru că un material prea elastic cu un bebeluș prea greu va atârna un pic pe pieptul tău, și va sălta mai tare la fiecare pas, în loc să stea strâns lipit de tine. Deci singurul inconvenient este că acea elasticitate va fi resimțită ca o greutate mai mare pe umerii voștri, ai părinților. Un bebeluș greu într-un wrap Boba de bumbac nu va fi simțit, greutatea lui vi se va părea insesizabilă, pentru că va sta mai aproape de centrul vostru de greutate.
Wrapul din bumbac conține 95% bumbac, cu puțin spandex pentru elasticitate. Tricotul se întinde în toate cele 4 direcții, este țesut cu scopul acestei elasticități perfecte, pentru distribuirea optimă a greutății bebelușului. Sunt moi, dar puternice și rezistente.
Elasticitatea faimoasă pentru wrapurile Boba este și ce ne-a determinat să le alegem încă dinainte să devenim, în 2011, importatorii Boba în România. Faptul că am citit că, spre deosebire de alte mărci de wrapuri elastice, la Boba nu trebuie să calculezi cât spațiu să lași pentru bebe când îl legi pe tine, și uneori poate ar fi acele wrapuri prea strâmte, sau prea largi, și ar trebui să le tot reglezi cu bebe la piept. Nu, wrapul Boba îl legi fix pe tine, fără să te strângă înconfortabil, fără să lași niciun pic de spațiu. Și el apoi se întinde perfect pe bebeluș, sprijinindu-l optim, oricât ar fi de mare. Incredibil, dar adevărat!
Ambele wrapuri sunt perfecte de la naștere până la 16 kg / aproximativ 18 luni. Sunt perfecte pentru nou-născuți și bebeluși. Sunt optime pentru a purta prematuri, bebeluși foarte mici și nou-născuți. Ambele se folosesc pentru purtarea bebelușului în față, pe pieptul părintelui. Ambele au o variantă de culoare ORGANICĂ, dacă doriți așa ceva. Ambele sunt ergonomice și au certificarea „Sănătoase pentru dezvoltarea șoldurilor” oferită de către International Hip Dysplasia Institute.
Așadar, recunoaștem, nu prea poți greși cu niciunul dintre ele. Dacă aveți alte întrebări, vă răspundem cu drag, pe mail sau la telefon!