Menu
Coş de cumpărături
15 lei livrare prin curier. Transport gratuit la comenzi peste 200 de lei!

Absorbant intim feminin lavabil Baba+Boo Large Moonflower

Absorbant intim feminin lavabil Baba+Boo Large Moonflower
Absorbant intim feminin lavabil Baba+Boo Large Moonflower
Absorbant intim feminin lavabil Baba+Boo Large Moonflower
Absorbant intim feminin lavabil Baba+Boo Large Moonflower
Absorbant intim feminin lavabil Baba+Boo Large Moonflower

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie
48,00RON
Fără TVA: 40,34RON
  • Stock: In Stock
  • Model: Moonflower Large

Majoritatea femeilor aruncă la gunoi 11000 de produse sanitare pline de plastic, care nu se vor degrada niciodată, și cheltuiesc peste 5000 de lei pentru acest privilegiu. 

Absorbantele intime refolosibile sunt ca șervețelele refolosibile - în momentul în care le încerci îți dorești să fi trecut la ele de mai demult.

Absorbantele textile Baba+Boo au un strat confortabil și foarte moale din polar de bambus cu cărbune. După cum știm deja, noi mamele care am folosit inserturi cu cărbune pentru scutecele textile ale copiilor noștri, cărbunele este foarte absorbant și absoarbe chiar și mirosurile. În interior este un strat foarte absorbant, și spre chilot este un strat ascuns rezistent la apă, din același PUL (poliuretan laminat) care a făcut faimoase scutecele textile. De ce e PUL-ul atât de renumit? Pentru că nu permite scurgerea lichidelor, însă permite trecerea aerului. PUL-ul pus pe un pahar cu apă fierbinte lasă aburul să treacă, pe când dacă punem pe un pahar fierbinte plasticul din scutecele de unică folosință sau din absorbantele menstruale de unică folosință din comerț, aburul nu trece, deci acelea nu lasă pielea să respire. 


Cu ajutorul capselor, absorbantul stă acolo unde îl punem, nu se mișcă. 

Absorbantul are 26 x 18 cm. E perfect pentru folosirea în timpul nopții sau pentru zilele cu flux mai mare. 


Nu mai avem în ofertă seturi Baba+Boo cu borsetă inclusă, dar am adus separat dacă doriți, le găsiți aici


Îngrijire: La fel ca scutecele textile din bambus, dacă prespălați absorbantele de câteva ori înainte de prima folosire, vor absorbi apoi mai mult lichid. 

Dacă doriți ca absorbantele să nu rămână pătate în timp, le puteți limpezi în apă rece imediat după folosire. 

Le puteți pune pur și simplu în borsetă până când le spălați. Pot fi spălate la maxim 60 de grade. Vă rugăm să nu folosiți balsam pentru că acesta scade capacitatea de a absorbi lichide. De asemenea, oțetul nu prea e recomandat la bambus pentru că îl rărește. 

Datorită materialului laminat e recomandat să evitați căldura directă, cum ar fi în uscător, pe calorifer sau în soare prea puternic. Uscarea la aer e cea mai bună. 


Material: strat exterior super-absorbant de polar din bambus și cărbune, care reduce mirosul și e foarte moale. În mijloc este un strat absorbant de microfibră iar spre chilot este un strat de PUL rezistent la apă. 

Spre piele: Polar cu cărbune, amestec de bambus și poliester: 80% viscoză de bambus cu cărbune, 20% poliester.

Strat exterior 100% poliester laminat cu poliuretan.

Interior: 88% Poliester, 12% Nailon.  


Absorbantele de unică folosinţă de pe piaţă sunt, marea majoritate, foarte nesănătoase pentru organismul femeii. Ele sunt pline de chimicale, gelul absorbant este foarte nociv pentru organism, şi mai sunt şi tratate cu multe substanţe. E vorba de o zonă atât de intimă şi sensibilă a organismului uman... De ce am alege aşa ceva, când există o alternativă?

Alternativa constă în absorbante textile, refolosibile. Veţi spune că nu vă întoarceţi la ce foloseau bunicile noastre. Poate că pentru bunici era mai greu pentru că nu existau maşinile de spălat şi detergenţii din ziua de azi. Acum există variante performante şi economice pentru a spăla haine.


Aşa că avem mai multe motive pentru care susţinem folosirea absorbantelor intime textile lavabile:

- sunt chic! Vă vor înveseli zilele morocănoase ale menstruaţiei. Avem câte un design minunat care să se potrivească oricărei lenjerii, fie că e neagră, albă, sau colorată.

- sunt economice! Calculaţi cât cheltuiţi pe absorbantele de unică folosinţă şi gândiţi-vă că aceste absorbante refolosibile le aveţi pe viaţă.

- sunt ecologice! La fel cum se calculează la scutecele de unică folosinţă tonele de gunoi care nu se degradează nici în mii de ani, acelaşi lucru îl putem afirma despre absorbantele intime de unică folosinţă, pentru că au exact aceleaşi chimicale dăunatoare planetei.

- sunt sănătoase! Gândiţi-vă câte chimicale vin în contact cu pielea dumneavoastră sensibilă în fiecare lună. Să nu uităm de sindromul de şoc toxic, deci pericolul tampoanelor este real, nu o invenţie. Aşadar aceste absorbante sănătoase nu sunt un moft, sunt o necesitate.

- sunt confortabile! Vă veţi simţi mult mai bine la atingerea unui material fin decât a unei bucăţi de plastic.


Puteți citi mai multe despre absorbantele menstruale ecologice pe blogul nostru aici.


Compania Baba+Boo

Compania Baba+Boo a luat naștere în noiembrie 2009, când actuala proprietară căuta haine și accesorii pentru copiii ei, dar găsea doar lucruri foarte scumpe. Mai ales scutecele textile în acea vreme erau scumpe, și cum mamele au oricum cheltuieli multe la începutul vieții bebelușilor lor, acesta nu era un lucru bun.

Designul și producția sunt realizate cu gândul la copii și orice produs realizat de ea ar putea fi folosit și de copiii ei, Seth (Baba) și Louisa (Boo). Materia primă este produsă sub legi etice stricte, așadar clienții Baba+Boo pot fi siguri că au cumpărat un produs de calitate.

Acum Baba+Boo nu produce doar scutece textile, ci și papucei, bavete și alte lucrușoare utile. Ne place mult cum se semnează pe site proprietara: Eve Bell, mamă de Baba și Boo, fondatoare de Baba+Boo, îndrăgostită de somn deși are parte de el prea rar. :D

Multe informații utile despre companie, dar și premiile obținute sau descrieri ale colecțiilor Baba+Boo, puteți citi pe blogul nostru aici: Despre compania Baba+Boo.