
Mâine începe Evaluarea Națională pentru clasa a 8-a, un moment cu emoții pentru mulți dintre copiii și părinții din țara noastră, și și pentru noi. În 2011, când am deschis KiddyShop, copilul meu cel mare avea aproape doi ani și am crescut împreună până la acest moment important.
Mă gândesc deseori că, în primii ani ai magazinului, mulți dintre clienții noștri și-au purtat copiii în wrapuri și marsupii, au folosit scutece textile, produse cosmetice organice și detergenți ecologici. În timp, micuții au crescut, și-au dezvoltat echilibrul pe bicicletele și trotinetele de la noi, și-au exersat creativitatea cu jucării educative din lemn, au descoperit bucuria lecturii cu cărți minunat ilustrate și au explorat lumea științei și tehnologiei cu jucării STEM.
Azi, acești copii sunt adolescenții pregătiți să dea primul lor examen important.
Dar haideți să ne reamintim un lucru: Evaluarea Națională nu definește valoarea unui copil. Este doar un test care le poate deschide anumite uși pentru următorii ani de învățământ. Nu poate să cuprindă toată creativitatea lor, bunătatea, curiozitatea, ingeniozitatea sau abilitățile lor de a colabora și de a se adapta. Este doar o etapă, într-un drum mult mai lung și mai frumos.
Aș vrea să le spunem copiilor noștri că suntem mândri de ei pentru tot ceea ce au realizat până acum. Pentru nopțile în care au învățat, pentru curajul de a trece prin emoțiile acestui examen, pentru felul în care au crescut și s-au transformat în acești ani.
Iar părinților le reamintim: nota de la Evaluarea Națională nu este o sentință, ci doar o etapă. Ce contează cu adevărat este felul în care acești copii învață să se ridice în fața provocărilor, să fie curioși, să muncească pentru visurile lor și să fie oameni buni.
Indiferent de rezultat, copilul vostru rămâne același suflet minunat pe care l-ați crescut cu atâta iubire și grijă. Lumea lor abia acum se deschide, iar noi suntem aici să-i sprijinim în orice aleg să facă.
Dragi elevi, vă dorim mult succes, concentrare și calm! Suntem mândri de voi și vă ținem pumnii!
Cu drag,
Echipa KiddyShop
Lasă un comentariu