- Stock: In Stock
- Model: Carte
Poveștile trăiesc numai dacă sunt spuse mereu
ÎN AFRICA se spun povești din cele mai vechi timpuri. Popoarele africane vorbesc peste o mie de limbi – mai multe decât pe oricare alt continent. Înțelepciunea populară s-a transmis de la om la om și din ea s-au născut multe povești care se mai spun și astăzi. În ele găsim explicații pentru orice – de la cum au fost create lucrurile până la de ce vânează bufnițele noaptea. În Africa și peste tot în lume, poveștile trăiesc numai dacă sunt spuse mereu și mereu. Ce-ar fi să te alături și tu, cititorule, tradiției africane de a spune povești pentru a le da mai departe? E de ajuns să deschizi cartea și vei începe o călătorie de neuitat prin acest continent extraordinar care este Africa. (GCINA MHLOPHE, autoare)
Antologie ilustrată de povești, cu o prezentare generală a continentului african și cu o introducere la fiecare poveste cu informații despre țara din care provine:
Nolwandle, copila valurilor • Makhosi și coarnele fermecate • Masilo și Masilonyana • Marele vânător • Vântul de pe Mare • Greaua încercare a lui Anansi • Mama cea înţeleaptă • Totul se schimbă, totu-i trecător
Ilustrațiile sunt realizate prin colaj și combinații de diverse materiale: hârtie făcută manual, țesături și obiecte decorative din sticlă, piatră sau metal.
GCINA MHLOPHE locuiește în Durban, Africa de Sud, și de peste trei decenii scrie, joacă teatru și susține ateliere de povestit și citit împreună în toată lumea. Este inițiatoarea a numeroase acțiuni de sprijin pentru diverse comunități africane, printre care Literacy Promotion Road Show, o campanie de promovare a lecturii prin înființarea de biblioteci în școlile din Africa de Sud.
RACHEL GRIFFIN trăiește în Devon, Anglia, unde lucrează ca ilustratoare de carte și designer.
Grupa de vârstă: 5-12 ani
22 x 28 cm / carte cu coperta plastifiată / 96 pag.
ISBN: 9786068544854 / An apariție: 2018
Traducere de: Lavinia Braniște