- Stock: In Stock
- Model: Carte
În această aventură plină de umor și învățăminte, Ema și Eric descoperă împreună cât de mult rău putem face naturii dacă nu suntem atenți, dar și cum poate acționa fiecare dintre noi, oricât de mic ar fi, pentru a proteja de poluare Pământul. După o întâmplare neașteptată de ziua lui, Eric înțelege mai bine câtă nevoie are Pământul de protecția noastră! Apoi, micul nostru prieten le explică tuturor colegilor de la grădiniță în ce mod poluează oamenii Planeta. De la cei doi pofticioși vom afla și care sunt cele nouă lucruri simple, dar foarte importante, despre reciclare, economisire și curățenie pe care le putem face toți pentru marea noastră casă, planeta Pământ!
La final, cartea include și o listă de activități pentru grădinițe și școli, dar și pentru acasă, prin care copiii pot înțelege mai ușor conceptul de reciclare.
Despre autor:
Ioana Chicet-Macoveiciuc este fost jurnalist, în prezent scriitor de carte și de blog și organizator de evenimente pentru părinți. Are peste 15 ani de experiență în presa scrisă, project management și comunicare on-line. Scrie pe www.printesaurbana.ro subiecte despre viața de familie, stiluri sănătoase de viață, despre dezvoltarea de sine și creșterea copiilor cu respect și blândețe.
În iunie 2016 a lansat prima carte pentru copii, Te iubesc, orice ai face, care a înregistrat peste 10 000 de exemplare vândute în primele două luni. Au urmat titluri de success, precum: Vacanța Pofticioșilor, Mami, e gata?, Împreună, Crăciunul perfect al Emei, Băiețelul cu aripă de fluture, CuMinte de Crăciun, Te rog, mulțumesc, te iubesc, Prima zi de școală a Mirei, Când mă fac mare, Jocul meseriilor – 26 de jetoane – Ema și Eric, Ema și Eric învață bunele maniere – puzzle gigant, planșa Meserii cu Ema și Eric, Colorăm cu Ema și Eric, Ce, cum și de ce simt, Creează povești cu Ema și Eric – Aventuri în oraș, Colorăm cu Ema și Eric, Ema spune poftă bună, Aventura Pofticioșilor, Activități de Crăciun cu Ema și Eric, Vraja ecranelor – Ema și Eric regăsesc placul de joc, Labirinturi cu Ema și Eric.
Lavinia Trifan, ilustrator și autor al aventurilor micului Cățel de Usturoi din cartea Poftiți la Bal și al jocului Poftiți la joacă!, citea o mulțime de povești în copilărie, iar aventura sa ca autor a început devreme, în studenție. Este autor și ilustrator al cărții de colorat În lumea fructelor și a legumelor cu Micul Cățel de Usturoi.
De asemenea, Lavinia Trifan a dat viață personajelor Ema și Eric din seria autoarei Ioana Chicet-Macoveiciuc.
Caracteristici:
Pagini: 32
Mărimi: 20,5 x 25
Autor: Ioana Chicet-Macoveiciuc
Copertă: Cartonată