scutece-textile-bebelusi

Cum se folosesc scutecele textile – instrucțiuni/tutorial pentru începători – III – Cum punem inserturile?

În prima postare am făcut o introducere în lumea scutecelor textile.

În a doua postare am explicat cum trebuie spălate scutecele înainte de prima folosire.

Săptămâna trecută am menționat diferențele între scutecele mărime unică și cele pentru prematuri sau nou-născuți.

Fiecare scutec are metode diferite de folosire. În continuare vom scrie doar despre folosirea scutecelor textile cu buzunar, mărime unică, pentru că acestea le avem acum în ofertă. Dacă vom avea în viitor și alte tipuri, vom relua subiectul.

scutece-textile-buzunar

Sunt potrivite scutecele cu buzunar pentru orice vârstă? Oricând?

Scutecele textile cu buzunar sunt perfecte pentru toți bebelușii, pentru orice moment al zilei. În interior, înspre pielea copilului, scutecele au un material de polar anti-murdărie, foarte fin. Fiecare scutec cu buzunar vine cu două inserturi (de obicei), fiecare cu etichete de care puteți trage pentru a nu vă murdări când le puneți la spălat. De aceea unele mărci de scutece recomandă să plasați inserturile în scutec cu eticheta înspre buzunar, pentru a putea scoate insertul absorbant din interior, după ce e folosit, mai ușor, fără a vă murdări.

Majoritatea mărcilor de scutece au buzunarul înspre spatele bebelușului. Scutecele Charlie Banana îl au în față, pentru a putea evita, dacă e nevoie, total contactul cu murdăria. Am folosit cu copiii ambele tipuri, mi s-au părut ok toate.

Sub 3 luni puteți folosi un singur insert, cel mic (la Charlie Banana primiți în general un insert mărimea S și un insert mărimea M-L; la Baba+Boo primiți două inserturi mari). După 3 luni, e mai bine să folosiți ambele. Inserturile se pun înăuntru în buzunar, scutecul pufos din polar învelind astfel bebelușul în moliciune perfectă. Pentru a folosi scutecul, deschideți-l întâi. Apoi deschideți „buzunarul” scutecului și introduceți în interior un insert sau două.

Puteți să le puneți în buzunare imediat după ce le luați de la uscat, pentru a avea apoi, la nevoie, un scutec gata de folosire, pe care îl veți putea pune pe bebeluș la fel de repede ca un scutec de unică folosință.

scutece-textile-bebelusi

Noile inserturi Charlie Banana, și cele din material sintetic, și cele din cânepă, au două fețe diferite. Acestea pot fi folosite și în afara buzunarului, dacă puneți materialul gen polar lângă pielea bebelușului. Probabil știți deja, dacă ați citit postările despre scutece de pe blogurile noastre, că microfibra nu este confortabilă chiar pe pielea bebelușului, usucă prea tare pielea și poate cauza iritații. Dar (micro)polarul (microfleece) și materialele naturale (bambus, cânepă, bumbac) sunt permise. Baba+Boo vine de obicei cu inserturi din bambus, deci și acestea pot atinge pielea bebelușului, dacă preferați așa. Dacă însă vă achiziționați separat inserturi din microfibră, nu uitați să le puneți în buzunărel, nu înspre pielea bebelușului.

Sistemul hibrid al scutecelor Charlie Banana este perfect când nu sunteți acasă și doriți ori să aveți mai puține de spălat (scutecul fără inserturi se usucă mai rapid), ori să aveți mai puține de depozitat (doar scutecul, pentru că absorbantul de unică folosință se aruncă). Sistemul hibrid înseamnă cuplarea scutecului impermeabil cu un insert de unică folosință, pentru curățare ușoară. Deschideți scutecul și luați un insert de unică folosință. Puneți insertul pe scutec și introduceți-i capătul în buzunar, pentru a-l menține nemișcat. După folosire, aruncați insertul la gunoi. Nu la toaletă! Împachetați scutecul și depozitați-l într-o gentuță impermeabilă până când se încheie „aventura” voastră, și ajungeți acasă ca să-l puneți la spălat.

insert-unica-folosinta-scutece-textile-hibrid

De ce ai alege așa și nu direct scutece de unică folosință?

  • sunt mai puțin voluminoase, dacă vă gândiți în casă sau în bagajele de călătorie că aveți nevoie de spațiu
  • sunt ecologice și biodegradabile, sănătoase pentru bebeluș și nu distrug mediul înconjurător
  • poate deja folosiți scutece textile și vreți doar din când în când ceva de unică folosință, fără să trebuiască să luați pachete întregi de o anumită mărime de scutece de unică folosință.

Am scris mai multe despre folosirea scutecelor Charlie Banana, cu inserturi în buzunar, cu inserturi în afara buzunarului, sau cu insert de unică folosință (sistem hibrid) pe blog aici: Cum se folosesc scutecele textile Charlie Banana.

Opțional, pentru o curățare și mai ușoară, puteți pune deasupra, între scutec și fundulețul bebelușului, un liner, așa numita hârtie de protecție, care „prinde” treaba mare. Aceasta o puteți arunca ușor la toaletă, având apoi un scutec ușor de curățat.

Vom reveni în următoarea postare cu sfaturi despre cum punem scutecul pe bebeluș.