Menu
Coş de cumpărături

În această perioadă, programul de la sediu e posibil să sufere modificări. Vă rugăm să ne contactați înainte de a veni la showroom.

16 lei livrare prin curier. 11 lei livrare la lockerTransport gratuit la comenzi peste 200 de lei!

Matilda - Roald Dahl - Serie de autor - format mare

Matilda - Roald Dahl - Serie de autor
Matilda - Roald Dahl - Serie de autor
Matilda - Roald Dahl - Serie de autor
Matilda - Roald Dahl - Serie de autor
Matilda - Roald Dahl - Serie de autor
Matilda - Roald Dahl - Serie de autor
Matilda - Roald Dahl - Serie de autor
Matilda - Roald Dahl - Serie de autor
Matilda - Roald Dahl - Serie de autor - format mare
60,00RON
Fără TVA: 54,05RON
  • Stock: In Stock
  • Model: Carte
  • SKU: 9786303219028
  • ISBN: 9786303219028

Matilda n-a prea avut noroc în privinţa părinţilor.

Tatăl ei e un infractor, iar mama, o femeie cicălitoare şi nu tocmai inteligentă. Cei doi cred că Matilda e o adevărată pacoste care pierde prea mult timp cu cititul în loc să se uite la televizor, ca oamenii normali... Nici îngrozitoarea domnişoară Trunchbull, directoarea şcolii, nu are o părere mai bună despre micuţa pasionată de lectură. 

Dar Matilda nu e chiar singură. Domnişoara Honey, învăţătoarea ei, ştie că fetiţa e un geniu şi că ascunde câţiva aşi în mânecă.

Matilda are de suferit din pricina mai multor oameni mari. Părinții ei sunt neglijenți și brutali, dar sunt repede depășiți în deșteptăciune de geniul Matildei. Cu directoarea Trunchbull e altă afacere, ea împarte cu perseverență spaimă în jur, ca și cum ar avea un sistem. Este minotaurul aflat în centrul școlii – „când mărșăluia pe vreun coridor, o puteai auzi pufnind”. Citește mai mult într-un articol scris de Dragoș Dodu - Răufăcătorii lui Roald Dahl - sarea și piperul poveștilor, pe blog.


Matilda nu-i și ea o fetiță normală, cum ar vrea părinții, e o „pacoste“ care citește tot ce prinde și e as la înmulțire. Adorată de colegi, răbdătoare și glumeață, le vine de hac celor care îi subestimează inteligența.


De ce să o citești: 

  • O carte pentru copiii care se simt neînțeleși de către adulți
  • Un memento despre potențialul uman și cum îl poți schimba dacă ai atitudinea potrivită
  • Imaginația este o resursă inepuizabilă, la fel și cărțile.


Matilda, cine te a învățat să citești? întrebă ea.

̶ Am învățat singură, de fapt, domnişoară Honey.

̶ Și ai citit și vreo carte singură? Mă refer la cărți pentru copii, firește.

— Da, domnişoară Honey, am citit toate cărțile din biblioteca de pe Strada Mare.


Roald Dahl a fost spion, pilot militar de elită, istoric al ciocolatei și inventator în domeniul medicinei. Rămâne povestitorul nr. 1 din întreaga lume. S-a născut în Llandaff, Țara Galilor, la 13 septembrie 1916, din căsătoria lui Harald Dahl cu a doua soție, Sofie Magdalene Hesselberg. A primit numele exploratorului norvegian Roald Amundsen, care a ajuns atât la Polul Nord, cât și la Polul Sud. Ambii părinți erau norvegieni și prima limbă pe care a învățat-o a fost norvegiana. După moartea lui, la vârsta de 74 de ani, pe 23 noiembrie 1990, influentul ziar The Times l-a numit unul dintre cei mai citiți scriitori pe plan internațional, cu o importantă influență asupra scriitorilor din generația actuală.

„Roald Dahl a făcut să vibreze acea linie fină dintre comic și grotesc.”





Roald Dahl, scriitor îndrăgit în toată lumea pentru personajele şi poveştile lui, a creat în Matilda copilul care a inspirat generaţii întregi de cititori.


Acest titlu a apărut în colecțiile Cărţi pentru copii, Serie de autor Roald Dahl, Planeta ARTHUR la Editura Arthur

Traducere din limba engleză de Christina Anghelina

Titlu original: Matilda

Categorie de vârstă: 10 ani+,


Detalii despre carte

Titlu original: Matilda

Colecții: Cărţi pentru copii, Serie de autor Roald Dahl, Planeta ARTHUR

Domeniul: Beletristică 10-12 ani, Beletristică 9-11 ani

Autor: Roald Dahl

Ilustrator: Quentin Blake

Teme: Prietenie, Aventuri, Familie, Grijile copilăriei, Iubire, Lecturi școlare, Prieteni, Profesor, Relații complicate de familie, Școală

Publicată în: Iulie 2025

ISBN: 9786060868774, 9786303216782, 9786303219028

Ilustrată, Pentru copii, Bestseller, Recomandată

Tip copertă: hardcover

Pagini: 256

Mărime: 170x230 mm.


Roald Dahl (1916 - 1990) a fost un scriitor britanic. Acesta avea un program zilnic strict. Îşi lua micul dejun în pat şi îşi citea corespondenţa. La 10.30 făcea o plimbare prin grădină până la căsuţa unde obişnuia să scrie şi lucra până la ora 12.00, când se întorcea pentru masa de prânz - un gin tonic, urmat de salată de creveţi norvegieni cu maioneză. La sfârşitul fiecărei mese, Roald şi familia sa mâncau un baton de ciocolată dintr-o cutie roşie de plastic. După un pui de somn, îşi lua un termos cu ceai şi se întorcea în căsuţă, unde lucra de la ora 16.00 până la ora 18.00. Apoi se ducea acasă la ora şase fix pentru cină. Scria întotdeauna numai cu un anumit tip de creion: galben cu gumă la capăt. Înainte să înceapă să scrie, Roald se asigura că are şase creioane ascuţite în apropiere. În două ore, acestea se toceau şi erau ascuţite din nou.

Premii obţinute:

Premiul Edgar Allen Poe, 1954 şi 1959

Premiul Mystery Writers of America, 1954, 1959 şi 1980

Premiul New England Round Table of Children's Librarians, 1972, pentru volumul Charlie şi fabrica de ciocolată

Premiul şcolii Surrey, 1975, pentru volumul Charlie şi fabrica de ciocolată

Premiul Nene, 1978, pentru volumul Charlie şi ascensorul de sticlă

Medalia tinerilor cititori din California, 1979

Premiul Massachusetts pentru literatură pentru copii, 1982, pentru volumul James şi piersica uriaşă

Premiul Federaţiei pentru literatură pentru copii, 1982, pentru volumul James şi piersica uriaşă

Premiul New York Times Outstanding Books, 1983, pentru volumul James şi piersica uriaşă

Premiul Whitebread, 1983

Premiul World Convention Lifetime Achievement, 1983

Premiul Germaniei pentru literatură pentru copii, 1984

Premiul Kurt Maschler, 1985

Premiul Boston Globe, 1985

Distincţia Horn Book pentru non-ficţiune, 1985

Premiul Australiei de Vest, 1986

Premiul International Board on Books for Young People pentru traducerile în norvegiană şi germană, 1986

Premiul Federaţiei pentru literatură pentru copii, 1988

Premiul Smarties, 1990

Premiul „Cea mai bună carte a ultimilor 20 de ani" oferit de Good Book Guide, 1997

Premiul Millennium pentru literatură pentru copii, 2000

Premiul Blue Peter, 2000, pentru volumul Charlie şi fabrica de ciocolată


Roald Dahl şi Quentin Blake fac o echipă perfectă atunci când vine vorba de cărţi pentru copii. La început, Roald a lucrat cu mai mulţi ilustratori. Însă, din 1976 a început să colaboreze cu Quentin (prima carte ilustrată a fost The Enormous Crocodile, publicată în 1978) şi de atunci au lucrat numai împreună. În acest fel, Quentin a ilustrat toate cărţile scrise de Roald Dahl, cu excepţia volumului Minpins. La început, Quentin a fost emoţionat pentru că urma să lucreze cu un autor atât de faimos, dar în foarte scurt timp cei doi s-au împrietenit. Quentin nu afl a nimic despre noile poveşti până când nu primea manuscrisul. „O să te distrezi citind-o", obişnuia să-i spună Roald Dahl sau „o să-ţi dea de furcă". Quentin făcea apoi o mulţime de schiţe pe care le ducea în căsuţa din Gipsy House, unde îi arăta lui Dahl la ce se gândise. Roald Dahl voia ca poveştile sale să fi e bogat ilustrate - aşa că, până la urmă, Quentin a realizat de două ori mai multe ilustraţii pentru The BFG decât stabiliseră iniţial.


Quentin Blake s-a născut pe 16 decembrie 1932. Primele sale desene au fost publicate în revista de umor şi satiră Punch când avea şaisprezece ani. A continuat să deseneze pentru revistele Punch şi The Spectator şi în 1960 a intrat în lumea cărţilor pentru copii realizând ilustraţiile pentru volumul A Drink of Water de John Yeoman. În afară de meseria de ilustrator, Quentin Blake a predat timp de douăzeci de ani la Royal College of Art. Cărţile sale au fost recompensate cu numeroase premii şi distincţii, printre care Whitbread Award, Kate Greenaway Medal, Emil/Kurt Maschler Award şi premiul internaţional Bologna Ragazzi. În 2002 a primit Premiul Hans Christian Andersen pentru ilustraţie, în 2004 i s-a decernat titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, iar în 2007 a fost ridicat la rangul de Ofiţer al aceluiaşi ordin.


Producător: Grupul Editorial ART, Splaiul Independenţei nr. 315-319, OB LD 18, sector 6, Bucureşti, office@editura-art.ro.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie