Mini Puzzle 3D din lemn ECO Plan Toys - 9 piese ecologice

  • 53.00RON
  • Preț net: 53.00RON
  • Disponibilitate:Out Of Stock
  • Marcă: Plan Toys
  • Codul produsului: PLAN4134s
Cantitate:

9 piese în formă de L pot alcătui un cub - dacă știi cum!

Descoperă misterul cubului! Piesele sunt ambalate într-o cutiuță metalică. Dimensiunile mici îl recomandă pentru a fi luat în excursii, la școală sau în vacanțe.

Dimensiuni produs: 2.5x2.5x2.5cm

Pentru copii de peste 3 ani. 


Jucăriile Plan Toys sunt fabricate din lemnul arborelui de cauciuc printr-un proces de fabricație responsabil față de mediul înconjurător. Sunt jucării ecologice extrem de rezistente la folosința îndelungată, genul de jucării prietenoase atât cu cel mic cât și cu mediul înconjurător. Inspirația pentru designul jucăriilor pornește de la o atentă cunoaștere a nevoilor fiecărei vârste, jucăriile Plan Toys fiind concepute special pentru dezvoltarea și educarea celor mici.

Plan Toys este o firmă de top în lumea jucăriilor eco pentru copii, fiind lider pe piața manufacturii sustenabile și a jucăriilor calitative din lemn. Plan Toys folosește lemnul de cauciuc al copacilor care nu mai produc cauciuc și care altfel ar fi pur și simplu distruși. Jucăriile Plan Toys care au în compoziție 'eco Plan Wood' (lemn eco Plan) sunt fabricate din rădăcinile copacilor de cauciuc. 

Toate jucăriile Plan Toys sunt uscate și lipite fără folosirea chimicalelor, Plan Toys folosește propriul lipici FĂRĂ FORMALDEHIDĂ, și sunt vopsite cu vopsea pe bază de apă. E atât de important ca jucăriile din lemn pe care le dăm copiilor noștri să nu conțină toxine! Mare atenție, marea majoritate a jucăriilor din lemn cumpărate din China conțin chiar și metale grele, și cu toții știm care e efectul plumbului în organism!


Vă invităm să citiți următoarele articole pentru a înțelege de ce sunt mai bune pentru copii jucăriile din lemn care nu ”fac” nimic.

Jucăriile electronice sunt asociate neurologic cu scăderea calității și cantității limbajului

Jucăriile tradiționale înving gadgeturile de dezvoltare a limbajului

Cum îi învață jucăriile de lemn pe copii programarea

Magia jocului de rol - jucării și activități care cresc imaginația copiilor

De ce e mai bine ca cei mici să aibă mai puține jucării

și un articol în română: Alegerea jucăriilor în spiritul Waldorf

 

Ideea generală e aceea că e mai util să le oferim celor mici jucării tradiționale, universale, cum sunt de exemplu cuburile de lemn, cu care ei pot construi orice doresc, un cub poate fi și un soldat, sau un copac, sau un avion, sau și o minge de aruncat la coș. Sau poate fi folosit pentru a fi grupat cu alte cuburi asemanatoare, sau pentru a fi ordonat într-o anumită ordine. Posibilitățile sunt infinite. Ce poate face o mașinuță cu telecomandă sau un carusel de plastic cu pești ce se rotesc? Doar să funcționeze într-un singur mod. Nu numai că nu provoacă copilul să își folosească mintea, creativitatea, imaginația, dar copilul se va plictisi repede să vadă același lucru, să fie doar spectator la un spectacol scurt, neinteresant, trist. Copilul va deveni irascibil și va arunca jucăria, iar părintele se va enerva din nou că a dat bani doar pentru încă un element de dezordine în casă.

Da, probabil că aceste jucării sunt mai scumpe, puteți citi mai jos motivele pentru care alte jucării sunt ieftine (ilegalitate, China, toxine, lipsa certificatelor,...). Însă având în vedere că cel mic poate inventa o infinitate de jocuri cu ajutorul lor, ani de zile, își scot banii. Sunt rezistente (se vor juca cu ele și nepoții) și aveți nevoie de mai puține, așa că per total veți cheltui mai puțini bani decât în modul actual de cumpărare a jucăriilor.


Mai multe despre Plan Toys

Plan Toys fabrică jucării din lemnul arborelui de cauciuc. Sunt jucării ecologice, extrem de rezistente la folosință îndelungată, genul de jucării prietenoase atât cu cel mic, cât și cu mediul înconjurător. Inspirația pentru designul jucăriilor pornește de la o atentă cunoaștere a nevoilor fiecărei vârste, jucăriile Plan Toys fiind concepute special pentru dezvoltarea și educarea celor mici.

Întreg procesul de fabricare a jucăriilor este unul special, atent gândit astfel încât să respecte reguli stricte de siguranță, fiind în același timp prietenos cu mediul înconjurător și comunitatea locală. Această grijă începe cu materialul folosit: pentru fabricare este folosit doar lemnul arborilor de cauciuc ce nu mai produc latex, iar solul arborilor ieșiți din producția activă de latex nu se mai fertilizează timp de 3 ani înainte de a fi tăiați pentru fabricarea jucăriilor, obținând astfel o materie primă necontaminată.

Lemnul astfel obținut este folosit pentru obținerea jucăriilor, iar resturile care în mod normal ar fi considerate pierderi în procesul de fabricație )și înlăturate) sunt folosite pentru obținerea Plan Wood sau pentru procesele auxiliare de producție (de exemplu pentru încălzirea spațiilor de producție). În acest fel Plan Toys este recunoscut ca un producator Eco-Efficiency Manufacturing, fiind catalogat ca o companie neutră din punct de vedere al amprentei de carbon.

Plan Wood este un material dezvoltat de Plan Toys, format pe baza rumegușului rezultat în urma prelucrării lemnului masiv. Este un material durabil, extrem de rezistent la folosire îndelungată, care poate fi folosit pentru jucăriile destinate mediului umed. Jucăriile Plan Toys pentru apă sunt create din acest material și pot fi folosite fără probleme ca înlocuitori la jucăriile tradiționale pe bază de plastic. Prin acest proces de fabricare a Plan Wood, Plan Toys se asigură că risipa lemnului prețios este minimă.

Pentru întărirea lemnului Plan Toys folosește un proces de uscare a lemnului în cuptoare speciale, fără adaos de substanțe chimice dăunătoare. Nici asamblarea jucăriilor nu este uitată: Plan Toys folosește adezivi E-zero fără formaldehidă pentru îmbinarea jucăriilor sale, iar vopselurile utilizate pentru obținerea culorilor sunt vopseluri non toxice pe bază de apă, fără adaos de coloranți chimici, plumb sau metale grele.

Ambalajele jucăriilor Plan Toys sunt fabricate din hârtie reciclată, tipărirea detaliilor comerciale fiind făcută cu cerneală pe bază de soia. Devin astfel mai prietenoase cu mediul înconjurător, fiind mai repede biodegradabile decât ambalajele tradiționale.

Plan Toys susține comunitatea locală prin acțiuni ecologice, prin programe anuale de replantare a arborilor de cauciuc, și se implică la nivel internațional în diverse proiecte menite să îmbunătățească viața celor mici. MomMadeToys este o astfel de inițiativă dedicată copiilor cu nevoi speciale, în urma căreia Plan Toys a dezvoltat o serie de produse care răspund atât nevoilor specifice ale acestor copii cât și nevoilor generale ale copiilor de pretutindeni.

Această atenție deosebită acordată mediului înconjurător și comunității au adus companiei Plan Toys un binemeritat renume de “companie verde”.

Etichete: set, Set, piese, Piese, De, de, din, Din, lemn, Lemn, cauciuc, Cauciuc, cadou, waldorf, Waldorf, montessori, Montessori, scoala, gradinita, constructie, vopsit, non-toxic, Mini, mini, din, Din, eco, Eco, ECO, ecologic, Ecologic, sustenabil, Plan, plan, Toys, toys, 9, piese, joc, joaca, open-ended, abilitati, cutie, metal, distractie, puzzle, Puzzle, formă, forma, Formă, Forma, în, În, in, In, de, De, l, L, joc, inteligent