Erus și Valea Răbdării - Alec Blenche și Doina Zavadschi

  • 35.00RON
  • Preț net: 35.00RON
Cantitate:

Cartea este scrisă de consilierul în nutriție și fondatorul site-ului ViataVerdeViu, Alec Blenche, în urma unui proiect de succes desfășurat într-o școală generală din Constanța.

"Erus și Valea Răbdării" înfățișează călătoria unui băiețel pe nume Erus prin Valea Răbdării, loc în care învață ce este răbdarea și multe alte lucruri importante într-o aventură cu rime, cântecele, mister, fructe, iepurași și alte personaje drăgălașe.

Călătoria sa este plină de învățăminte și povețe dar și de momente hazlii și pură bucurie. Însoțită și de o ilustrație de excepție, aventura lui Erus te transpune foarte ușor într-o lume de basm mirific, o lume a copilăriei și a imaginației. Astfel se creează cadrul perfect în care copiii se pot identifica cu personajele și pot învăța în felul lor câteva lucruri foarte importante precum: importanța unei alimentații sănătoase, importanța familiei, importanța prieteniei și nu în ultimul rând cât de important este să poți să ai răbdare.

Este o carte pentru copii care merită să fie citită și de adulți.

Cartea cuprinde și trei cântecele frumoase: Fructele; Pac și Mac și Cântecul răbdării, ce pot fi ascultate pe site-ul oficial al cărții, dacă dați click pe fiecare nume mergeți direct la cântece.
 

 

Pe blogul JUKAVA am citit o recenzie atât de bună a cărții încât nu îmi vine să adaug nimic. Și pentru a înțelege toată ideea proiectului mi-a fost utilă prezentarea de pe site-ul autorului.

 

Vreau totuși să vă spun cât ne-a impresionat cartea. Credeam ca cel mare al meu de 7 ani e încă prea mic pentru o carte atât de lungă, pe capitole, unde există și pagini fără imagini. Nu mi-aș fi imaginat că va avea răbdare. E drept că am avut nevoie de 3 zile, dar cu câtă emoție așteptam amândoi să prindem timp să mai citim! Nu ni s-a mai întâmplat cu alte cărți chiar așa, am simțit amândoi că aici chiar nu știm ce urmează, nu e ca o poveste clasică, liniară, la care știi de la început cum vor decurge lucrurile. Iar învățămintele nu sunt trase forțat, moralizator, gen ”trebuie să mănânci fructe!”. Nu, nu am simțit nicio urmă de forțare, totul e joacă și lumină și iubire și prietenie. Iar când am ajuns la părțile cântate, dansam toți cu multă veselie. Mă bucur tare mult că în țara noastră apar proiecte atât de frumoase. Cartea e scrisă cu mult talent, nu mă așteptam, pentru că de multe ori dau de cărți scrise de autori români care sună atât de artificial, atât de ”trase de coadă”, încât ajunsesem să cred că doar autorii cu experiență multă în domeniu pot să scrie interesant.

 

Număr pagini: 120

Format: 19 x 23,5

Vârstă recomandată (de noi): 4 - 14 ani.

Anul apariției: 2016.

 

Etichete: Editura Curtea Veche, editura curtea veche, erus, Erus, si, valea, Valea, rabdarii, Alec, alec, blenche, Blenche, doina, Doina, zavadschi, Zavadschi