Editura Arthur - cărți renumite, de calitate, pentru copii

Parte a Grupului Editorial ART, Editura Arthur cuprinde cele mai diverse colecții pentru cititori cu vârste între 7 și 14 ani și este în acest moment cel mai important imprint pe piața de cărți pentru copii. 

La început a fost un gând: dragostea pentru citit vine din copilărie, când citeam și răsciteam câte o cărticică până o știam pe de rost. Așa ne alegem și acum cărțile: vrem să îți aduci aminte de ele, să te ajute să îți croiești un drum al tău, să te inspire, să te amuze, să te pună pe gânduri. Am publicat de atunci peste șase sute de cărți: cărți amuzante, cărți despre aventuri, despre momente importante ale istoriei, despre lumi imaginare și despre lumea din noi.

Cărțile îndrăgite de generații întregi sunt adunate în colecția Arthur Gold: de la Harry Potter, „Cronicile din Narnia" și „Materiile întunecate" până la mari clasici ilustrați. Din categoria celor mai bine vândute serii internaționale se numără „Jurnalul unui puști", „Însemnările unei puștoaice", „Percy Jackson și Olimpienii", „Minunea" și seria de autor Roald Dahl.

Nume mari din literatura contemporană, precum Neil Gaiman, Philip Pullman sau David Walliams se regăsesc în colecții care-i încurajează pe copii să dea frâu liber fanteziei și să călătorească în alte lumi, cu alte reguli și alte geografii, ca să poată vedea mai bine lumea noastră.

Mai sunt și cărți care se citesc cu hohote de râs, dar și cărți despre complexitatea minții umane și puterea empatiei.

În colecția „Arthur retro", dedicată cu precădere nostalgicilor, sunt adunate cărți cult pentru copii, publicate în edițiile originale, însoțite de ilustrațiile lor canonice.


Vizualizare Grid:

Cartea verii - Tove Jansson

(0)
38,00RON
O bijuterie semnată de mama mominilorPe o insulă minusculă și adorabilă din Golful Finlandei, Sophia, o fetiță care începe să deschidă ochii asupra lumii, și bunica ei extraordinară își petrec o vară ..

Catherine cea îndărătnică - Karen Cushman

(0)
38,00RON
Roman câștigător al distincției NewberyPe degetele mari ale Domnului, tare greu e să fii domniță în anul 1290!Catherine are 14 ani și ar prefera să iasă cu păstorul de capre, la pășune, și să-și petre..

Ceva ce nu s-a mai văzut - Ashley Spires

(0)
26,00RON
Într-o bună zi, o fetiță are o idee strălucită. Cu ajutorul asistentului ei, un cățeluș, va face CEVA CE NU S-A MAI VĂZUT. Știe cum va arăta. Știe cum va funcționa. Floare la ureche! Dar să faci un lu..

Charlie şi fabrica de ciocolată - Roald Dahl

(0)
43,00RON
Bomboane care nu se termină niciodată, caramele magice, acadele-lampadar şi un râu de ciocolată caldă, încântătoare – Charlie are nevoie de un singur Bilet de Aur şi aceste dulciuri minunate ar putea ..

Charlie şi marele ascensor de sticlă - Roald Dahl (format mic)

(0)
39,00RON
Charlie a câştigat fabrica de ciocolată a domnului Wonka, dar aventurile prin care trece alături de bizarul personaj şi de ciudata sa familie nu sunt nici pe departe încheiate.Cu toţii sunt pasagerii ..

Colecția esențială Calvin și Hobbes - Bill Watterson

(0)
44,00RON
Amuzantă, inteligentă, surprinzătoare!Una dintre cele mai amuzante, inteligente și surprinzătoare benzi desenate din toate timpurile. Calvin și Hobbes o să vă uimească, o să vă încânte, o să vă lase c..

Copacul cu 13 etaje - Andy Griffiths

(0)
39,00RON
Andy și Terry locuiesc în cea mai tare căsuță din copac.Andy și Terry locuiesc în cea mai tare căsuță din copac. Au un bazin cu rechini care mănâncă oameni! Și o mașinărie care îți aruncă bezele în gu..

Copacul cu 26 etaje - Andy Griffiths

(0)
43,00RON
Urcați alături de Andy și Terry în căsuța lor din copac.Tocmai au adăugat 13 etaje și acum au o pistă pentru mașinuțe electrice, o rampă de skateboard, o arenă pentru lupte în noroi, o cameră fără gra..

Coraline - Neil Gaiman

(0)
39,00RON
Tu ai cercetat toate uşile din casa ta?Nu întotdeauna dacă deschizi o uşă dai de o altă încăpere. Nu ştii niciodată când te aşteaptă o lume paralelă de cealaltă parte.Realitatea nu s-a mai transfigura..

Cotoi cu pălărioi - Dr. Seuss

(0)
39,00RON
Cotoi cu pălărioi nu ține seama de nici o regulă.E o zi fără soare. Plouă, plouă fără oprire şi e mult prea frig ca să te joci, aşa că Sally și fratele ei stau cuminţi în casă, stau ca niște mormoloci..

Cotoi cu pălărioi se întoarce - Dr. Seuss

(0)
39,00RON
De data aceasta, Cotoi cu pălărioi se întoarce însoțit de o ceată de pisicuți zurbagii.Sally și fratele ei sunt din nou singuri acasă și chiar ar vrea să-și termine treaba. Și nu-i deloc vina lor că n..

Cum să faci să NU citești: Ghidul lui Charlie Joe Jackson #1 - Tommy Greenwald

(0)
35,00RON
"Ghidul lui Charlie Joe Jackson" este o poveste amuzantă și inteligentă despre un puști care nu vrea nici măcar să se atingă de vreo carte.Charlie Joe Jackson este cel mai înrăit necititor din lume. P..

Cutremurul Mondial I: Pajiștea Dragonului - Scarlett Thomas - Colecția Orange Fantasy

(0)
30,00RON
DUPĂ CUTREMURUL MONDIAL, MAGIA SE STRECOARĂ ÎN LUMEEffie Truelove doar ce a ajuns la Școala Tusitala pentru Talentați, Tulburați și Ciudați, cu acoperișurile ei cenușii și cu o profesoară de limba eng..

Cutremurul Mondial II: Cei aleși - Scarlett Thomas - Colecția Orange Fantasy

(0)
30,00RON
„Effie se afla în pericol. Acest mesaj fusese purtat de corul din zori al păsărilor până în rozul dimineții reci. Euphemia Truelove, spunea unul dintre zvonurile care circulau, urma să moară vineri.“E..

Călătorie - Aaron Becker

(0)
39,00RON
„Călătorie” a primit mențiune CaldecottTata lucrează la calculator, mama gătește, sora mai mare citește. După o vreme, chiar și pisica s-a furișat tiptil din camera în care pare să nu se întâmple nimi..
Afişare 16 - 30 din 104 (7 pagini)