Saltea naturală pentru pătuțul SnuzPod din cocos, latex, lână și bumbac organic

  • 215.00RON
  • Preț net: 215.00RON
Cantitate:

Salteaua originală naturală The Little Green Sheep este creată pentru a se potrivi perfect pătuțului cosleeper SnuzPod. Aceasta oferă sprijin mediu-ferm și nu conține nicio substanță chimică nocivă, pentru ca bebelușul dumneavoastră să aibă parte de un mediu natural și sigur pentru somn.

 

Caracteristici:

  • 36.5 x 80.5 x 3 cm , perfectă pentru pătuțul SnuzPod.
  • Fără chimicale.
  • Miez natural pentru sprijinul ideal al bebelușului și o formă perfectă mult timp.
  • Se potrivește de la naștere până la 6 luni.
  • Este în mod natural anti-acarieni, din cauza lânii.
  • Fabricată manual.
  • Este conformă regulilor comercializării produselor pentru somn BS 7177 și BS 1877-10.

 

Compoziție:

  • Miezul este fabricat din fibre de nuci de cocos, legate împreună de latex natural pur (sevă pură din copacul Hevea). Acest strat de cocos acționează ca și cum ar fi mii de arcuri minuscule, care distribuie în mod egal greutatea bebelușului dumneavoastră și reduce riscul deformării. Punctele de presiune sunt astfel reduse la maxim. Salteaua este foarte rezistentă în timp, nu se deformează și o veți putea folosi la mai mulți copii, ani de zile.
  • Deasupra cocosului este un strat de polar fabricat din lână combinată cu bumbac. Aceasta acționează ca o substanță naturală anti-incendiu, ceea ce înseamnă că la fabricarea acestor saltele nu s-au folosit deloc chimicale anti-incendiu (citiți mai jos despre acestea și despre pericolul ce-l reprezintă). Și totuși aceste saltele îndeplinesc regulile anti-incendiu din Marea Britanie (BS 7177) în mod natural. Lâna este și o fibră care păstrează constantă temperatura corpului și vara, și iarna și care ajută pielea să respire. Este în mod natural anti-alergică și anti-acarieni. Îl ajută pe bebeluș să nu se simtă ud atunci când e cazul (urină, transpirație).
  • Învelitoarea luxuriantă durabilă din bumbac este rezistentă la apă și totuși lasă pielea să respire. Vă recomandăm să folosiți de asemenea și o protecție pentru saltea, pentru a o ține curată și uscată. Bumbacul folosit este cultivat fără pesticide și fără ierbicide.

 

De ce ai vrea o saltea organică?

Am știut de mulți ani că pijamalele și multe alte haine pentru bebeluși (cel puțin cele din Statele Unite) sunt tratate anti-incendiu cu niște substanțe foarte nocive, care pot să fie absorbite prin piele de către bebeluși și care să le creeze probleme pe termen lung. Am mai scris la descrierea produselor The Little Green Sheep astfel:

În 2007 cei doi au lansat prima saltea organică și fără chimicale din Marea Britanie. Poate nu toată lumea știe, dar produsele destinate somnului (de la saltele, până la pijamale de nou-născuți) sunt tratate cu chimicale anti-incendii. În plus mai nou tratamentele saltelelor sunt din ce în ce mai complexe, până și anti-acarieni. Aceste substanțe sunt foarte nocive, fiind responsabile de multe boli dermatologice, respiratorii și chiar de sindromul morții subite a bebelușului. Pe lângă pesticidele și vopselurile ce se folosesc oricum chiar și la cele mai simple saltele. Așadar The Little Green Sheep au fost primii care au oferit părinților o alternativă, o saltea naturală, fără chimicale. Și o linie completă de lenjerie de pat organică, din bumbac organic și netratată cu chimicale. Saltelele lor, în loc să conțină spumă sintetică, sunt fabricate din polar din lână organică (sau unele mai pot conține fibră de cocos sau latex natural). Aceasta este obținută prin tunsul anual al oilor, nu prin metode violente. Pentru că s-a folosit lâna, care este un material ce nu arde, aceste saltele au trecut toate testele de siguranță anti-incendiu chiar dacă nu conțin deloc chimicale. De asemenea s-a demonstrat că lâna este un material natural anti-acarieni.

Așadar, alegând produsele de somn naturale The Little Green Sheep nu numai că feriți bebelușii de chimicale nocive, dar îi și protejați împotriva incendiilor mult mai eficient, cu ajutorul lânii.

Pe blog am dat mai multe surse pentru cei ce vor să se informeze în legătură cu pericolul acestor substanțe anti-incendiu, blamate tot mai des pentru morțile subite ale bebelușilor:

La hainele copiilor din bumbac convențional mai apare o problemă, pe lângă pesticidele folosite în agricultura bumbacului și pe lângă vopseaua toxică. Ele sunt obligatoriu tratate anti-incendiu. La fel ca orice obiect pentru somn (saltele, lenjerie de pat,...). Aceste tratamente sunt EXTREM DE NOCIVE. Ce mă îngrijorează mai mult decât faptul că provoacă astm, alergii, dereglări hormonale și cancer (și ne mai întrebăm cum de sunt atâția bebeluși bolnavi...) este faptul că se bănuiește că ar fi responsabile de SIDS (sindromul de moarte subită a bebelușului). Dacă doriți să citiți mai multe pe această temă, vă recomand următoarele linkuri: link1, link2, link3, link4, link5, link6.

M-au speriat aceste informații când eram însărcinată a doua oară, dar atunci nu știam că am alternativă, alta decât să umplu o saltea cu paie. Însă recunosc că știind că acele substanțe devin letale în contact cu secrețiile umane, eram foarte îngrijorată dacă se întâmpla să se ude noaptea cel mic. Schimbam tot ce se putea, dar nu puteam aerisi salteaua în miezul nopții. Aș fi fost mult mai liniștită dacă aș fi avut o saltea din materiale naturale netratate (cocos, latex și lână).

Știm că saltelele din cocos sunt faimoase datorită poziției drepte a coloanei. Am fost întrebate de-a lungul timpului cum e corect să stea bebelușul: în brațe curbat sau întins pe o suprafață dreaptă? Ideal este să stea cât de mult posibil la pieptul mamei în poziție fetală (spatele curbat în forma literei C). Când trebuie să-l punem jos, normal că e mai sănătoasă o saltea stabilă cum e cea de cocos cu latex. Nu pentru că “trebuie să îi îndreptăm coloana”, cum se spune în popor, ci pentru că o saltea dintr-un burete foarte moale i-o deformează într-un mod nenatural, pentru că cel mic se adâncește în ea nu în forma literei C, ci ondulat în funcție de greutatea fiecărei părți a corpului. Așadar ideală este o saltea care nu modifică nicicum forma coloanei vertebrale. Ținându-l în brațe în timpul zilei vom putea contracara poziția întinsă din timpul nopții.

În plus față de saltelele de cocos și latex din comerț, salteaua SnuzPodului este învelită cu un material stil polar din lână. Un material natural, care nu emite substanțe nocive volatile (VOCs). Lâna respinge apa, după cum bine știți de la produsele de lână. Așa că bebelușul nu se va simți ud chiar dacă va avea “accidente” noaptea, temperatura la contactul cu pielea va fi constant, vara îl va ajuta pe bebeluș să nu transpire și să îi respire pielea. Și nu pot să insist destul, citiți cele 6 linkuri de mai sus ca să vedeți că atunci când folosim alte saltele decât cele organice netratate ne asumăm un mare risc.

Și dacă tot faceți un efort ca să-i oferiți bebelușului ce e mai bun, întregiți totul cu un set de lenjerie de pat din bumbac organic, potrivite pătuțului SnuzPod și netratate chimic.

 

Mai multe despre materialele folosite:

Știm cât e de important pentru părinți să știe cu precizie ce materiale sunt folosite în produsele pentru somnul copiilor, pentru a fi siguri că bebelușul doarme într-un mediu sigur și natural. Așa că le descriem în continuare. Menționăm că atunci când am căutat anii trecuți saltele pentru noi și bebelușii noștri nu am găsit nici măcar o saltea cu ”listă de ingrediente”, iar puținele materiale și substanțe folosite pe care totuși le aflam cu greu de la producatori erau înfiorătoare.

Lâna organică

Toată lâna folosită în saltelele The Little Green Sheep este certificată organic, 1000gm, lână galeză de la The British Wool Board. Acest fapt garantează că nu se folosesc deloc chimicale în spălarea lânii și că bunăstarea oilor este cea mai importantă. Spre deosebire de majoritatea fabricanților, The Little Green Sheep folosește doar lâna tunsă sezonier cu blândețe, nu lână de abator sau lână obținută prin chinuirea oilor.

 

Bumbacul organic

Este folosit în saltele și în lenjeria de pat. Majoritatea bumbacului convențional este produs folosind substanțe chimice toxice, cum ar fi pesticidele și fertilizatorii. Organizația Mondială a Sănătății estimează că cel puțin 3 milioane de oameni sunt otrăviți anual de pesticide. Pe lângă problemele de mediu și de sănătate create de folosirea acestor chimicale toxice, de multe ori producerea bumbacului convențional are un efect nociv asupra solului, rezultând astfel un cerc vicios de folosire a pesticidelor.

Tot bumbacul organic folosit de The Little Green Sheep este 100% certificat organic de IMO și îndeplinește standardele Global Organic Textile Standard (GOTS). Așadar nu s-a folosit nicio substanță chimică (pesticide, ierbicide,...) în producția lui. Susținem astfel mediul și vă oferim un material de calitate.

Bumbacul colorat nu este un compromis. Este un bumbac special, certificat organic, și îndeplinește următoarele specificații:

  • Fără formaldehidă (poate cauza astm și cancer)
  • Fără înălbitori optici (pot cauza alergii)
  • Certificat Eco-Tex Standard 100
  • Nu intră la apă
  • pH asemănător pielii
  • Fără vopsea azoică (poate cauza hiperactivitate și cancer).

 

Cauciuc (latex) natural

Se folosește în saltelele The Little Green Sheep. Cauciucul natural este chiar seva copacului Hevea. Nu se folosește un strat de latex, ci cauciucul natural prinde laolaltă fibrele arcuite de cocos. Această tehnică oferă toate beneficiile acestui material natural fără să restricționeze aerisirea naturală a saltelei și respirația pielii. Ce trebuie să știți este că dacă latexul este gri înseamnă că a fost tratat cu chimicale nocive anti-incendiu. Latexul natural este alb.

 

Fibre de cocos

Se folosesc în saltelele The Little Green Sheep. Fibrele de cocos sunt fibrele din coaja nucii de cocos, spălate și uscate. Fibrele folosite de The Little Green Sheep sunt aduse din Sri Lanka și sunt certificate fără chimicale, Eco-Tex Standard 100 (sistemul global de testare și certificare pentru monitorizarea substanțelor nocive din produsele textile).

Mulți clienți sunt îngrijorați în legătură cu substanțele chimice cum ar fi fosforul, în relație cu fibrele de cocos și în general cu saltelele pentru bebeluși. Fibrele de cocos folosite în saltelele The Little Green Sheep sunt pur și simplu fibrele cojii nucii de cocos în starea lor naturală. Fosforul este adăugat de unele companii la saltelele de cocos pentru a trece de testele pentru siguranța anti-incendiu. Saltelele The Little Green Sheep sunt în mod natural anti-incendiu, îndeplinind standardele BS7177 fără să folosească nici măcar un singur chimical. Toate fibrele de cocos rămân complet netratate și maro. Puteți identifica fibrele de cocos care au fost tratate cu fosfor pentru că acestea au culoarea neagră. Citiți aici mai multe informații despre fosforul din saltele și cum poate cauza blocarea sistemului nervos și oprirea inimii.


Așadar, dacă ați ajuns la concluzia că un pătuț atașat patului părinților e cea mai bună alegere pentru nou-născutul dumneavoastră, puteți fi siguri că SnuzPod este cel mai bun cosleeper pe care îl puteați găsi, din toate punctele de vedere.

 

Etichete: SnuzPod, snuzpod, snuz pod, Snuz Pod, the little green sheep, saltea, Saltea, salteluta, Salteluta, naturala, pentru, patul, patutul, din, de, cocos, latex, lana, bumbac organic