Copilul invizibil - Gáspár György

  • 32.00RON
  • Preț net: 32.00RON
Cantitate:

“Copilul invizibil” este o carte despre mine și despre tine, despre oameni și povești de viață. Este despre copiii uitați din noi, care așteaptă de multă vreme să fie văzuți, auziți și simțiți – care tânjesc să ajungă acasă. Cartea este o invitație la descoperirea de sine cu ajutorul stării de mindfulness sau de prezență conștientă, scrisă pentru părinți și viitorii părinți, pentru toți cei care au avut o copilărie și care au uitat părți esențiale din istoria vieții sau care nu pot să se împace cu trecutul. Realitatea ne arată că trauma călătorește în timp, nu se oprește la o singură generație, iar procesarea experiențelor noastre negative este o dovadă de prețuire de sine și respect față de copiii, nepoții și strănepoții noștri. Pentru că ceea ce nu vindecăm noi sunt răni pe care le lăsăm moștenire urmașilor noștri. Am scris această carte  sub farul îndrumător al experiențelor personale, dar și al dovezilor științifice. Cartea are un mesaj pentru fiecare cititor - acela dea îndrăzni să ne uităm la copilul interior, așa cum părinții noștri nu au știut sau nu au putut să o facă, într-o manieră ghidată de curiozitate, compasiune și acceptare umană necondiționată.

(Gáspár György)

 


„Am găsit în cartea lui Gaspar Gyorgy, “Copilul invizibil”, îndemnul de a rememora anumite experiențe de viață, de a conștientiza astfel rolul lor în prezent și consecințele pe care le pot avea în viitor asupra mea sau a celor din jur. Un exercițiu extrem de util pe care vi-l recomand! Sunt convinsă că multe dintre momentele prin care trecem zilnic nu sunt întâmplătoare și pentru a le putea înțelege sau pentru a sfătui mai bine persoanele dragi, este extrem de utilă o astfel de retrospecție. Nu în ultimul rând, cartea scrisă de Gaspar este o invitație de a (re)desoperi autorii români specializați în domenii lor de activitate. Ca psihoterapeut relaţional care lucrează zi de zi cu părinţi şi familii, autorul oferă multe sfaturi practice care explică procesul de maturizare psihologică și importanța cunoașterii de sine înainte de a interacționa sau de a îi iubi pe ceilalți – copii sau parteneri de viaţă.” - Valentina Roman, director executiv Asociația Curtea Veche.

 

Gáspár György este psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional, având specializare în hipnoza clinică, psihoterapia de familie şi psihoterapia integrativă. Profesează în domeniul sănătăţii relaţionale de peste zece ani. Este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie, unde coordonează programul de formare în psihoterapia familiei şi e responsabil pentru dezvoltarea strategiei de colaborare europeano-americană în domeniul psihologiei şi al psihoterapiei relaţionale. Deţine un cabinet privat în Bucureşti, unde acordă servicii de consiliere şi psihoterapie pentru copii, adolescenţi şi adulţi, cupluri şi familii.


 

Colecție: Biblioterapia

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 192

Format: 13 x 20 cm.

Etichete: Editura, editura, Curtea, curtea, veche, copilul, Copilul invizibil, copil, copii, gaspar gyorgy, Gaspar Gyorgy