Ziua când creioanele colorate s-au întors acasă - Drew Daywalt și Oliver Jeffers

Duncan iar a dat de bucluc cu creioanele lui colorate. Abia le împăcase pe cele plecate de acasă, când se trezește cu un teanc de cărţi poștale. De la cine să fie oare, dacă nu de la celelalte creioane ale lui, rătăcite cine știe pe unde? 


Pierdute în pivniţă, uitate la soare, ronţăite de câine ori aterizate fix lângă un șoseţic-murdăric, creioanele îi scriu băieţelului în speranţa că le va salva. Cum va face Duncan să le aducă înapoi?


Câștigătoare a Goodreads Choice Award pentru cea mai bună carte ilustrată, 2015

Desemnată Cea mai bună carte pentru copii de către Wall Street Journal, 2015


Publicată în octombrie 2017

Ilustrații de Oliver Jeffers

Titlul original: "The Day The Crayons Came Home"

Categorie de vârstă: 6 ani+

Copertă: hardcover

Număr de pagini: 48 p

ISBN 9786067882285

Colecţie: În afara colecțiilor

Domenii: Fii creativ!


Despre Editura Vlad și Cartea cu Genius, Grupul Editorial Art

Cărți ilustrate pentru copii de la 0 la 7 ani


Dragi cititori-ascultători...

sau, mai bine:

Dragi privitori-ascultători și cititori-privitori,


Cele mai multe cărți de aici sunt pentru cei care încă nu știu prea bine să citească, dar știu foarte bine să asculte și să privească. Am avut mare grijă ca poveștile să fie captivante și inteligente și ilustrațiile să fie făcute de artiști talentați, iar textele să fie într-o limbă română curată, să sune firesc și plăcut. Am tipărit cărțile pe hârtie frumoasă – să nu cumva să vă vină ideea să smulgeți pagini din ele sau să le mâzgăliți. Când vezi un obiect așa delicat, nu-ți prea vine să faci asta, nu?


E foarte important ca de mici să vedeți lucruri frumoase în jurul vostru, să ascultați/citiți povești pline de umor, dar care să vă facă și să vă puneți întrebări. Și, sigur, să-i asaltați pe mama și pe tata cu Da de ce-uri mii și mii. Fiți atenți la ilustrații, s-ar putea să descoperiți mai multe povești decât cele scrise în carte. Iar dacă bunica și-a rătăcit ochelarii, puteți să-i povestiți voi ce se întâmplă acolo. Avem și câteva cărți în care povestea e spusă doar în imagini, sperăm să vă placă – aici chiar că puteți inventa fără limite. E un fir al poveștii pe care-l vede oricine, dar detaliile pot fi interpretate de fiecare în alt fel – vă trebuie doar atenție și inventivitate.


Așadar, dragi cititori-privitori-ascultători-creatori de povești, vă urăm bun venit în lumea cărților frumoase.


Cu drag,

Editorii



Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie