Poezii din copilărie - Antologie ilustrată de poezii clasice românești pentru copii


  • 25.00RON
Cantitate


Recunosc, această carte i-am cumpărat-o mai demult copilului meu mai mare dar de fapt mi-am cumpărat-o mie. Nu, nu sunt o fană a lui Coșbuc, însă am sperat că:

- mă voi vindeca de traumele învățării pe de rost din copilărie dacă în sfârșit voi înțelege ce am memorat și voi asocia totul cu imagini frumoase (pentru că într-adevăr cartea e superb ilustrată)

- voi crea un tablou idilic cu mine și fiul meu citind romantic poezii în natură la schimbările anotimpurilor.

 

Mi s-au îndeplinit dorințele la un nivel mic de satisfacție. Nu voi putea ajunge să iubesc ceva ce am fost forțată să memorez înainte de vârsta când puteam înțelege și îndrăgi. Și nu e deloc plăcut să citești poezii în frig, cum credeam eu :D.

 

Însă dacă piticii mei vor fi nevoiți în viața școlară să interacționeze cu poezia clasică înainte să aibă vârsta să o înțeleagă, atunci sper că această carte m-a ajutat și mă va ajuta să le fac această trudă mai distractivă, pentru că imaginile frumoase și tonul meu acordat în funcție de evenimentele sau sentimentele citite îi ajută puțin să înțeleagă. Preferata copiilor mei, cu toate sunetele specifice, e Acceleratul.

 

Poezii de: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Coşbuc, Şt. O. Iosif, Octavian Goga, George Topîrceanu.

Ilustraţii de: Maria Brudaşcă, Livia Coloji, Ágnes Keszeg, Raluca Ilie, Cristiana Radu.


Copilăria nu este o vârstă. Este o lume. De aceea, dragă cititorule, te poţi oricând întoarce. Poţi oricând să baţi, cu sfială sau cu îndrăzneală, cu nostalgie sau cu bucurie, la uşiţa ei. Poţi să-ţi iei şi copiii de mână şi să le spui: „De data asta, n-o să vă mai povestesc cum era când eram eu mic, căci o să vedeţi chiar cu ochii voştri!” Şi vei pătrunde, cu ei împreună, în lumea poeziilor din copilăria ta şi a noastră, care acum e pe cale să devină a lor… Pentru că, uneori, şi poezia poate fi o amintire de familie.
 

 

 

Date tehnice:

20 × 26 cm
carte cu copertă plastifiată
48 pagini
Grupa de vârstă: 3 - 10 ani.

Etichete: Editura, editura, Cartea, cartea, Copiilor, copiilor, poezii, Poezii, din, copilarie, antologie, ilustrata, de, clasice, romanesti, romana, romania, Romania, pentru, copii, rminescu,