Călătorie printre ierburi și lumină - Iulia Iordan și Cristiana Radu


  • 29.00RON
Cantitate


Dacă vei ști să privești bine o plantă, o să-ți spună singură povestea ei.

Faceți cunoştinţă cu Luli, o fetiță care iubește natura și secretele acesteia. Azi a primit o misiune importantă de la mama ei – să culeagă tot felul de flori și frunze de prin grădină și din împrejurimi. Hai să o urmăm!
 

• Informații și fișe botanice

• Jocuri, ghicitori, zicători, rețete

 

Colindând câmpii, fâneţe, lanuri, păşuni şi grădini, Luli şi Norocel, căţelul său jucăuș, îţi vor împărtăşi din tainele plantelor şi florilor. Vei afla lucruri interesante despre cântece, jocuri sau obiceiuri lăsate de bunici și străbunici.

Busuiocul – Cicoarea – Sânzienele – Floarea-soarelui – Pătlagina – Urzica – Păpădia – Trifoiul

Învățăm despre cicoare și rostul ei sub soare, ne jucăm cu un trifoi fără prea mult tărăboi și povestim despre sânziene, busuioc, urzici și păpădii, de te miri, la sfârșit, câte ai învățat și știi.

 

IULIA IORDAN lucrează ca educator muzeal la Muzeul Naţional de Artă al României și la Asociația De Dragul Artei, în cadrul cărora a elaborat diverse materiale educative şi a conceput şi susţinut de-a lungul timpului numeroase ateliere şi programe educative adresate copiilor. În anul 2005 a absolvit Facultatea de Filozofie din cadrul Universităţii din Bucureşti, iar în anul 2007 un master în Teoria şi practica imaginii, în cadrul Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii din Bucureşti.

 
Încă din anul 2000 lucrează cu copiii, în diverse spaţii şi instituţii, pentru care inventează adesea poveşti şi jocuri. Pe unele dintre acestea le-a strâns într-un blog cu resurse educative adresat părinţilor şi educatorilor, numit Casa din copac.

 
Călătorie printre ierburi şi lumină este prima carte publicată, inedită prin felul în care îmbină latura educativă cu povestea. Cartea ne prezintă, într-o manieră interactivă, universul aparent banal al câtorva plante cu care ne întâlnim zilnic. Găsim informaţii folositoare despre utilizarea lor, idei de diverse activităţi sau jocuri pentru copii şi ne sunt amintite, într-un mod captivant şi jucăuş, semnificaţiile din cultura populară românească ale fiecărei plante în parte.

 

Ca toți copiii, CRISTIANA RADU s-a jucat de când se știe cu creionul, hârtia și poveștile. Spre deosebire de majoritatea adulților, ea încă nu s-a oprit. A absolvit secția de Pictură și apoi un master în Arte vizuale, în 2006, la Universitatea Națională de Artă, București. În prezent explorează cărările artei vizuale contemporane cu aceeași plăcere cu care trasează în continuare pe hârtie personaje și povești, decorează camere pentru copii sau ține ateliere de desen pentru cei mari și mici. Cartea pentru copii nu este, în viziunea sa, un „domeniu minor al pieței de carte”, ci un instrument de formare. Cele peste zece cărți publicate până acum ca ilustrator sunt o modestă contribuție la a hrăni cu modele consistente imaginarul copiilor de azi. Pe blogul său puteți descoperi o parte din jucăriile sale preferate.

 

Ce scrie autoarea despre Luli, personajul principal:

”Luli întruchipează copilăria în simplitatea ei, nealterată de păcatele lumii în care trăim. Poate este un pic cam utopic: o fetiță care aleargă pe câmp după ierburi, le privește de aproape, cu răbdare și atenție, în casa ei sunt multe cărți, știe poezii vechi și-i plac ghicitorile. Copiii devin dependenți de computer și televizor pentru că așa sunt și părinții lor, nu citesc pentru că nu-i văd pe părinți citind, vor să aibă cât mai multe jucării pentru că și părinții lor vor să aibă cât mai multe lucruri. Oamenii mari aleargă de multe ori după himere, călcând indiferenți peste „minunile mute”, iar copiii le urmează modelul. Să ne oprim un pic, parcă ne spune Luli, și să ne odihnim în puful unei păpădii.

 

Luli este un altfel de erou, îndrăznesc să spun chiar de model, de care copilăria de azi are nevoie: este un copil care învață de la natură sau din cărți, de la bunici și părinți sau din joaca de zi cu zi, la fel ca toți copiii. Ceea ce face ea diferit este modul în care privește în jur, îndemnându-ne totodată și pe noi să regândim cotidianul în care trăim. Eroina noastră ne arată cum lucruri în aparență banale poartă povești, cum legende de demult pot fi reînviate în prezent sau cum o frunză obișnuită de trifoi se poate transforma într-un joc antrenant.

Am numit-o Luli pentru că este un nume cald și, zic eu, foarte potrivit în poveste. Totodată, Luli este și alintul meu din copilărie, dar și de mămică. Fetița mea cea mare mi-a spus multă vreme așa, înainte să-mi poată pronunța numele. La fel îmi spunea și mama când îmi cânta în pruncie.”

 

Și ce spune autoarea despre carte:

Călătorie printre ierburi și lumină este o combinație de joacă, experiment, poezie și poveste. Se adresează copiilor între 6 și 11 ani, dar cred că va fi iubită și de cei mai mici, chiar și doar pentru ineditele, dar potrivitele ilustrații ale Cristianei Radu. Cartea este concepută în așa fel încât copiii s-o poată citi și folosi singuri, fără îndrumarea unui adult. Dar eu o văd și ca un bun instrument auxiliar pentru orele de cunoașterea mediului în ciclul primar, datorită informațiilor și ilustrațiilor prietenoase, dar și pentru că implică un grad de interactivitate nu numai a copilului cu cartea, dar și a copiilor între ei, prin jocuri și experimente.

Îmi place să cred că Luli este și o carte de folclor pentru cei mai mici cititori, prin poveștile și versurile vechi românești inserate din loc în loc. Sper să le placă și să-i determine să caute de unii singuri și altele.

O lectură ca la carte ar fi totuna cu o lectură practică, în natură, de aceea poate cititorii ar avea nevoie de alte câteva „instrumente”: bicicletă, lupă, atlas botanic, coșuleț, săculeți, carnet și creion, ierbar, sticluță de strâns rouă și multă curiozitate.

 
Date tehnice:

24 × 23 cm
carte cu coperta cartonată
48 pagini.
Grupa de vârstă: 3 - 10 ani.

Etichete: editura, Editura, cartea, Cartea, copiilor, Copiilor, calatorie, Calatorie, pintre, prin, ierburi, si, lumina, Iulia Iordan, Cristiana Radu, iulia iordan, cristiana radu