12 Prieteni spiriduși Pastel Grimm's din lemn de anin și arțar vopsit non-toxic

12 piticuți colorați și plini de gingășie își așteaptă nerăbdători locul în jocurile copilului.

Nu se tem de a fi desenați cu culori sau cretă - sunt din lemn și pot fi cu ușurință curățați cu o cârpă moale și umedă - sau de a purta hăinuțe delicate din material textil sau complicate creații vestimentare din hârtie! Le place să fie aranjați, ciocăniți, trântiți, numărați, plimbați...și chiar împrumutați prietenilor! Iar atunci când iau parte la jocuri creative și năstrușnice sunt de-a dreptul încântați: azi sunt șoferi neînfricați, mâine fermieri pricepuți, poimâine pitici cu bărbi stufoase în căutarea comorilor din peșteră...

Inspirati din pedagogia Waldorf, cei 12 prieteni spiriduși sunt special creați fără detalii ale feței - ei pot astfel împrumuta diverse expresii faciale, facilitând exprimarea emoțiilor de către copil. Toate aceste expresii sufletești sunt adăugate jucăriei de către copil - el este încurajat să și le exprime în funcție de preferințele și nevoile sale afective. Această caracteristică specifică conferă jucăriei o înaltă valoare terapeutică, putând fi folosiți și în munca terapeutică cu copii sau adulți.


Recomandare de vârstă: copii peste 1 an.

Dimensiuni: 12 figurine din lemn (fiecare având 6cm înălțime, 3cm diametru) în ramă din lemn (lungime 15.5cm).

Materiale folosite: lemn de anin și arțar, vopseluri și uleiuri non toxice.


De ce să alegi o jucărie Waldorf sau Montessori pentru copilul tău?

Simplitatea și creativitatea sunt atribute de bază ale jucăriilor Waldorf, făcând din acestea un însoțitor de nădejde atât pentru bebeluși cât și pentru copii mai mari. Formele simple, naturale, alături de culorile plăcute, toate stimulează imaginația și voința copilului și îi oferă nenumărate posibilități de a se implica activ în joc. Fie că le dezasamblează și gustă pe rând, fie că le aranjează una peste alta sau le combină cu pânze colorate sau alte piese din lemn pentru a crea un mic decor de poveste, copii de toate vârstele se vor bucura de farmecul aparte al acestei jucării în timp ce părinții vor descoperi că uneori mai puțin lasă loc pentru mai multă creativitate!

Pentru a răspunde nevoilor de joc ale copiilor mai mari se recomandă asocierea acestei jucării Waldorf cu alte elemente din categoria Seturi pentru construit, cu Animale din lemn și Vehicule din lemn sau Păpuși, spiriduși și căsuțele lor, dând astfel naștere unor decoruri bogate și atractive în care copilul să-și poată revărsa imaginația și creativitatea.

Jucăriile din lemn GRIMMS sunt rezistente și au un design minimalist care lasă loc suficient pentru dezvoltarea creativității copiilor. Astfel, se creează în joc mereu noi lumi fantastice care țin pasul cu dezvoltarea copilului. Fiind, cum am spus, și jucării rezistente, aceasta duce la o folosire de lungă durată, fără termen de ”expirare”, pentru că cei mici își pot inventa jocuri cu ajutorul acestor jucării timp de mulți ani.

 

Vă invităm să citiți următoarele articole pentru a înțelege de ce sunt mai bune pentru copii jucăriile din lemn care nu ”fac” nimic.

Jucăriile electronice sunt asociate neurologic cu scăderea calității și cantității limbajului

Jucăriile tradiționale înving gadgeturile de dezvoltare a limbajului

Cum îi învață jucăriile de lemn pe copii programarea

Magia jocului de rol - jucării și activități care cresc imaginația copiilor

De ce e mai bine ca cei mici să aibă mai puține jucării

și un articol în română: Alegerea jucăriilor în spiritul Waldorf

 

Ideea generală e aceea că e mai util să le oferim celor mici jucării tradiționale, universale, cum sunt de exemplu cuburile de lemn, cu care ei pot construi orice doresc, un cub poate fi și un soldat, sau un copac, sau un avion, sau și o minge de aruncat la coș. Sau poate fi folosit pentru a fi grupat cu alte cuburi asemanatoare, sau pentru a fi ordonat într-o anumită ordine. Posibilitățile sunt infinite. Ce poate face o mașinuță cu telecomandă sau un carusel de plastic cu pești ce se rotesc? Doar să funcționeze într-un singur mod. Nu numai că nu provoacă copilul să își folosească mintea, creativitatea, imaginația, dar copilul se va plictisi repede să vadă același lucru, să fie doar spectator la un spectacol scurt, neinteresant, trist. Copilul va deveni irascibil și va arunca jucăria, iar părintele se va enerva din nou că a dat bani doar pentru încă un element de dezordine în casă.

Da, probabil că aceste jucării sunt mai scumpe, puteți citi mai jos motivele pentru care alte jucării sunt ieftine (ilegalitate, China, toxine, lipsa certificatelor,...). Însă având în vedere că cel mic poate inventa o infinitate de jocuri cu ajutorul lor, ani de zile, își scot banii. Sunt rezistente (se vor juca cu ele și nepoții) și aveți nevoie de mai puține, așa că per total veți cheltui mai puțini bani decât în modul actual de cumpărare a jucăriilor.

 

În dezvoltarea produselor, cei de la GRIMMS se lasă ghidați de educațiile Waldorf și Montessori. Și filozofia Waldorf, și cea Montessori consideră că cel mic poate inventa o multitudine de jocuri cu ajutorul jucăriilor din materiale naturale care nu FAC ele ceva. Ci cu ajutorul cărora copiii pot inventa o lume de poveste sau cu ajutorul cărora pot construi și ”munci”.

Copiii și adulții deopotrivă sunt atrași de culoarea strălucitoare și frumoasă a unei suprafețe din lemn nevopsite. Lacurile strălucitoare și uleiurile vegetale păstrează suprafața vie a lemnului în structura. Produsele GRIMMS sunt întotdeauna unice, cu bucăți unice din natură. În plus, cele mai multe dintre produsele GRIMMS sunt sculptate manual, ceea ce pune accentul pe aceste expresii individuale ale fiecărei jucării. 


Cine fabrică aceste magice jucării? 

GRIMMS Spiel und Holz Design este o afacere de familie cu sediul în Hochdorf, Germania, care creează și produce jucării din lemn pentru clienții din întreaga lume din 1978. La sediul din Germania se realizează atât designul, cât și finisarea și tratarea suprafețelor, asamblarea, controlul calității, ambalarea și livrarea jucăriilor. Prelucrarea lemnului este încredințată și câtorva ateliere independente din Europa. Lemnul utilizat provine din păduri administrate sustenabil.

GRIMMS este o fabrică gestionată în mod sustenabil, care produce jucării frumoase realizate din lemn, naturale, de înaltă calitate, sigure și cu certificate de calitate. Fiecare jucărie este sculptată, unsă cu ulei, vopsită în culori de calitate, fără toxine, asamblată, verificată să îndeplinească toate standardele de calitate, ambalată și expediată în întreaga lume.

Prelucrarea lemnului este în mare măsură externalizată către mici întreprinderi independente din Europa. Aceste companii lucrează aproape exclusiv pentru GRIMMS și sunt verificate în mod regulat de către aceștia. În timpul asamblării și ambalării, GRIMMS lucrează parțial cu ateliere de lucru din Germania pentru persoanele cu handicap, oferindu-le astfel acestora un loc de muncă.

 

De ce vrem jucării produse etic în Europa pentru copiii noștri?

  • Pentru că vrem produse sigure, testate și atestate, care nu conțin piese periculoase, care nu conțin vopsea cu plumb sau alte metale grele care să le pună copiilor noștri viața și dezvoltarea în pericol.
  • Pentru că vrem produse sănătoase, ecologice, care nu numai că ne mențin copiii sănătoși, dar care în plus nu distrug natura.
  • Pentru că vrem produse fabricate legal. Pentru că vrem produse fabricate de către oameni plătiți corect pentru munca lor. Pentru că vrem ca designerii care au inventat aceste tipuri de jucării să fie răsplătiți corect pentru imaginația și timpul lor. Pentru că vrem să promovăm afaceri care nu fură statul, și indirect deci și pe noi, furând dările noastre.
  • Din păcate auzim despre din ce în ce mai mulți părinți care cumpără jucării produse în China, uneori direct de acolo, altă dată din păcate păcăliți de comercianți sau chiar producători români. Da, s-a ajuns și la producători români care ambalează produse chinezești sub sigla lor... Nu numai că aceste jucării copiază în totalitate designul pe care producătorii din Europa s-au străduit să-l creeze, nu numai că aceste afaceri sunt ilegale și la negru și nu contribuie la impozitele statale, dar mai există trei aspecte foarte grave. Jucăriile sunt toxice, sunt vopsite cu cele mai periculoase produse, piese mici cad de la locul lor și prezintă pericol de înec, etc. Sunt fabricate toxic și astfel elimină în natură diverse substanțe toxice otrăvind apele și pământul din jurul fabricilor și punând în pericol viața angajaților. Care angajați oricum în general sunt sclavi, nu merg deloc acasă, nu sunt plătiți, lucrează în condiții mizerabile fără asigurări sociale și de sănătate. Știm sigur că dacă toți părinții ar putea vedea istoria fiecărei jucării pe care o cumpără copiilor lor, ar lua mai puține, dar de calitate, fabricate etic și sănătos, decât o tonă de gunoi, care se strică repede, care nu promovează imaginația și creativitatea, care îi îmbolnăvesc pe copii prin toxinele lor, care sunt fabricate ilegal de copii sclavi abuzați.

 

Aceștia sunt angajații GRIMMS:



 

 

   Produsele GRIMMS sunt cu conforme cu caracteristicile de calitate specifice standardului ISO 9001: 2008.

 

 

  Compania GRIMMS are de asemenea certificarea FSC pentru produsele sale. Prin cumpărarea produselor din lemn certificate, se garantează că lemnul utilizat în produsul respectiv provine din păduri gestionate durabil pe criterii sociale, economice și ecologice.

 

 

Toate produsele GRIMMS, precum și toate vopselele și uleiurile utilizate sunt în conformitate cu standardul european privind siguranța jucăriilor (EN 71) și standardele SUA.

 Lemnul provine exclusiv din păduri gestionate în mod durabil în Europa. Se folosește arin, tei, fag și arțar.

 Culorile și uleiurile sunt certificate conform EN 71. Ele sunt absolut inofensive pentru sănătate.

 Materialele din păpușile GRIMMS poartă eticheta Oeko-Tex, fiind lipsite de toxine.

 Produsele GRIMMS se pot folosi și în scopuri terapeutice. Au fost deja testate cu succes în multe forme de terapie.

 Pentru a îndepărta murdăria de pe produsele GRIMMS, ștergeți pur și simplu cu o cârpă umedă sau cu apă cu săpun (dacă este necesar). După uscare, vă rugăm să nu puneți pe un calorifer, deoarece căldura poate provoca crăpături în lemn, lăsați să se usuce la temperatura camerei. Vă rugăm să NU curățați în nici un caz, produsele GRIMMS cu dezinfectante, apă fierbinte sau alte metode mai dure pentru lemn.

 Ambalajele GRIMMS sunt reduse la minim.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie