Ai grijă, Petunia - Roger Duvoisin


  • 29.00RON
Cantitate


Petunia are acasă tot ce-i trebuie, dar lumea e mult mai mare decât ograda în care locuiește alături de celelalte animale. Dacă iarba de pe dealul acela din depărtare e altfel, mult mai verde și mai gustoasă, decât cea care crește aici, pe lângă gard?

În lumea cea mare și necunoscută sunt și primejdii. Petunia alege să plece și e cât pe ce să fie prinsă de sălbăticiunile pădurii. Să pleci în necunoscut sau să rămâi acolo unde ești? Să vrei ceva mai bun sau să te mulțumești cu ce ai? Nu este deloc ușor să găsești un răspuns la astfel de întrebări. Această nouă aventură a Petuniei nu-și propune decât să ne pună pe gânduri, ca orice poveste bună.

    Petunia nu mânca niciodată ce i se dădea. Poate ceilalți primesc ceva mai bun, credea ea și mereu lua din mâncarea prietenilor săi. Nici de iarba din ogradă nu se atingea niciodată. Ciugulea numai de pe pajiștea învecinată, strecurându-și capul prin gard. Petuniei, o gâscă neștiutoare și cam prostuță, nu-i plăcea deloc ce avea la ea acasă. Își dorea altceva.
    — Of, of, zicea ea uitându-se printre ulucile gardului la dealurile pline de iarbă de peste pârâu. Când mă gândesc de câte bunătăți aș putea avea parte zi de zi și nu am. Ia uite ce verde și fragedă e iarba de pe Dealul Vântos!




 

Roger Duvoisin (1904—1980) a fost un autor și ilustrator american de literatură pentru copii. Născut în Geneva, Elveția, el s-a stabilit din 1925 în Statele Unite, unde a publicat și prima carte. În deceniile următoare a scris și a ilustrat 40 de cărți proprii și a colaborat ca ilustrator la peste 100 de cărți pentru copii create de alți autori. În 1947 a primit prestigiosul premiu Caldecott Medal pentru ilustrațiile cărții White Snow, Bright Snow, iar în 1966 premiul Caldecott Honor pentru ilustrațiile cărții Hide and Seek.

 

Date tehnice:

22 × 28 cm
carte cu coperta cartonată
32 pagini.
Grupa de vârstă: 3 - 9 ani.

Etichete: Editura, editura, Cartea, cartea, Copiilor, copiilor, carte, cartea copiilor, Ai, ai, grija, Grija, Petunia, petunia, Roger, roger, Duvoisin duvoisin, cartonata, ilustrata, copii, poveste, animale, curiozitate, gasca