Alexandra din Baia Mare

Noi ne-am simţit bine cu Boba. Ne-a plăcut mult să îl utilizăm, drept dovadă Teodora a dormit în Boba de 3-4 ori în cele 2 săptămâni. Chiar şi tata a purtat-o pe fetiţă cu Boba, şi i-a plăcut, deşi cu wrap-ul nu am reuşit să îl conving să încerce. Fetiţei i-a plăcut de prima dată când am pus-o în el, iar când am pus-o în spate parea chiar bucuroasă. Mi-a plăcut şi mie pentru că a fost foarte uşor de montat, m-am descurcat să îl pun din prima fără ajutor, şi a fost de la început foarte confortabil. Nu am făcut lucruri speciale în perioada cât a fost Boba la noi, dar am ieşti zilnic cu el la plimbare şi l-am folosit şi în casă. Soţul meu a fost încântat când m-a văzut lucrând în bucătărie cu fetiţa în spate.

Au fost câteva situaţii în care Boba s-a dovedit a fi foarte util:

  • Fetiţa se teme de aspirator, iar eu nu puteam să aspir dacă eram singură acasă. Când am pus-o în Boba în spate, a fost chiar încântată să aspirăm împreună.
  • Când ne pregăteam să ieşim afară stăteam mult timp în faţa oglinzii până reuşeam sa reglez wrap-ul, deoarece fetiţa se mişcă destul de mult. Cu Boba mă descurc mult mai repede să îl pun şi să îl reglez.
  • Când ieşeam cu căruciorul mă întorceam de multe ori cu fetiţa în braţe, împingând căruciorul cu o mână. Acum am putut să o pun repede în Boba, când s-a plictisit de cărucior şi a început să plângă.
  • Pentru noi, cele 2 saptămâni au trecut foarte repede şi am avut doar de câştigat. Ne bucurăm că am participat la testare.
    Mulţumim Boba!
    Mulţumim Kiddy Shop!

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Alexandra din Baia Mare

    Denisa din Cluj

    Dupa o lunga asteptare plina de nerabdare a venit si 19.10.2011 :) Minunata zi in care am reusit sa facem si noi cunostinta cu BOBA! Am auzit atatea lucruri bune despre ea, cum sa mai rezisti tentatiei? Cu multa grija o spalam si o punem la uscat asteptand cu nerabdare ziua urmatoare cand Agnes [fiica mea] o va incerca pt prima data. Vreau sa va spun ca a fost o dragoste la prima vedere. Vremea nu a fost foarte buna cu noi in acea perioada a lunii astfel a fost de un mare folos sa nu ma chinui cu caruciorul la plimbare, dar nu am reusit sa facem prea multe poze....Ne-am inteles de minune si mi-a placut foarte mult. Nu este chiar slabuta fetita mea, dar in BOBA parca aveam o pana pe umeri.
    E minunat sa iti poti purta puiul pe brate si mai mult de atat sa nu simti ca te incomodeaza sau ca imediat o scapi. Imi place sa o simt alaturi pe fetita mea si sa o pot saruta, sa ii pot sopti la ureche ceva simplu cum este un "scumpa!" sau "te iubesc", si e minunat sa vezi cum sta linistita in bratele tale si brusc se lasa pe spate ca sa te priveasca si sa te poata mangaia. Cea mai mare minune din viata noastra este fetita aceasta minunata pe care o iubim si care vrem sa fie aproape de noi in fiecare moment peste tot! Mi-a fost utila si in casa cand micuta mea printesa era mai nacajita si vroia numa in brate langa mami, astfel cu ea in BOBA mainile mele erau libere sa pregateasca mancarica sau sa aranjeze ceva prin casa ca sa pot apoi sa stau cu micuta la o joaca! E superba BOBA si datorita faptului ca pozitia in care sta bebicu in ea ajuta la soldurile bebelului [noi am avut displazie de sold bilaterala si...stiu prin ce am trecut 3 luni...si cate ganduri negre mai apar uneori...], spatele este intr-o pozitie corecta, nu te incomodeaza deloc la mers, e superb! ..Sunt si o mamica mai mult singura cu puiul meu, deoarece sotul lucreaza mult...astfel...am reusit sa facem o echipa foarte buna in acele 2 saptamani si cu tare mare greu ne-am despartit de noul nostru prieten... Si credeti-ma...chiar daca nu am reusit noi sa facem multe poze, iar cate am facut nu sunt foarte spectaculoase...am fost si suntem incantati de BOBA si chiar am vrea sa o avem acasa :P

    VA multumim pt sansa de a o proba...si speram sa ramana la noi la final.....

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Denisa din Cluj

    Florenta din Sibiu

    Draga Boba,
    Iti scriu tie, pentru ca timp de 2 saptamani tu ai fost pentru noi un membru al familiei, un musafir drag pe care am incercat sa-l facem sa se simta bine, Ceea ce ne-ai oferit tu a fost ceva pretios si plin de caldura. Daca ar fi sa te descriu rapid, as spune ca esti apropierea naturala pe care orcine si-ar putea-o dori. Te-am asteptat cu emotie si te-am primit in casa chiar cand tati si cu mine aniversam 3 ani de casnicie. Da, ne-ai dat apropierea de care aveam nevoie. Daca la prima aniversare am urcat in Cetatea de la Cisnadioara voiosi, la a doua l-am asteptat pe bebe, iar acum, cu ajutorul tau, am putut urca din nou la locul nostru drag. Ne-ai facut sa ne simtim plini de energie, cu chef de aventura si mandri ca putem face in 3 activitatile de dinainte de bebe. Si cu cata bucurie am urcat pe munte, la Paltinis, cu baietelul nostru in spate si cu cata usurinta.
    Sunt locuri unde numai tu Boba ne-ai fi putut duce. Fara tine n-ar fi simtit puiul nostru adierea brazilor la o asa inaltime, sau n-am fi admirat o panorama dintr-o cetate medievala cu Arthur, cavalerul nostru. Ai venit draga Boba si cu chef de petrecere, pentru ca in perioada cat ai stat la noi, Arthur a serbat primul anisor. Te-am impodobit cu baloane si te-am facut cadoul lui. Te-am scos in oras la prima lui praji. Da, ti-am aratat Sibiul nostru drag. Recunosc, multa lume a intors capul dupa tine.
    Dar draga Boba, pentru ce iti sunt eu profund recunoscatoare e ca mi-ai oferit clipele mele unice in simtire, acele clipe cand puiul se culcusa in burtica mea, iar eu nu puteam decat sa-mi imaginez si sa-mi doresc ziua cand il voi tine in brate. Tu m-ai ajutat sa vad acum cat de dulce e el cand simte caldura si siguranta materna.
    Ei bine Boba, s-a mai bucurat cineva de tine, taticul, care a vazut cum e sa porti un sufletel ce respira cu tine si care adoarme la pieptul tau, imbratisand acelasi vis cu tine. Era tare mandru ca-si poate duce baiatul peste tot.

    Multumim Boba si speram ca si tu te-ai simtit minunat alaturi de noi. Sa ocrotesti multi multi copii si de-acum inainte!"
    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Florenta din Sibiu

    Andreea din Cluj-Napoca

    Eram în concediu şi îmi era ciudă că uitasem sling-ul acasă. Aş fi vrut să-l fi luat, deşi de o vreme nu mai voia să stea. Am vizitat Canionul de sare de la Praid cu piticul în braţe, că de la un punct încolo nu mai mergea cu căruciorul. Nu sunt nici pro, nici contra cărucior, pentru că în sling David a stat până pe la vreo 4 luni şi pe urmă n-a mai vrut, l-am lăsat în pace, îi plăcea în cărucior.
    Revenind la concediu, într-o seară de plictiseală am văzut anunţul legat de campania de testare şi am zis de ce nu, poate prinde iaraşi gustul. Şi ne-am înscris. Şi a trecut timpul. Şi ne-a sosit. Numai bine că a urmat Marea provocare a alăptării, am făcut prezenţa, am păpat, am adormit în drum spre casă în Boba. Semn bun, mai insistăm. Am fost la prima seară de vizitare a Cluj Arena, am urcat şi am coborât la scări pe acolo fără nici o grijă. Fără dureri de spate, copil liniştit, fericit şi fascinat de nocturnă şi iarba verde verde. Am fost şi la ţară, am ridicat zmeul pentru surioară, păcat că nu a avut cine să ne facă poze, cum alergam cu copilul în Boba şi cu zmeul încercam să prind rafale de vânt. A fost super, am obosit, dar nu din cauza purtatului ci a alergatului ca nebuna fără să-mi dau seama că stau cam prost cu condiţia fizică. Deci numai bune până acuma. Excursii lungi nu am prins în perioada asta, dar cât am ieşit în situaţiile sus-menţionate, plus câte o fugă rapidă la piaţă, mi-a plăcut. Fără dureri de spate cum păţeam de la porcăria de marsupiu primit în care nu-l puteam căra nici când avea 5 kile, ce să mai zic de 10?
    Singurul regret: nu am reuşit să o conving pe Diana (3.5 ani, 15 kg) să o pun pe spate. Eram curioasă cum se simte şi un copil mai greu. Pe ea din păcate nu am purtat-o, nu ştiam de slinguri şi SSC-uri pe vremea aia, şi marsupiul sus-amintit nu mi-a adus decât dureri de spate.
    Şi partea frumoasă la totul: copilul îmi stă iarăşi în sling, liniştit şi atent la ce e în jur. Mulţumesc de ocazie!!!"

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Andreea din Cluj-Napoca

    Maria din Timisoara

    "Împotriva frazei foarte des auzite în ultimele săptămâni, și anume "nu e bine să obișnuiești copilul în brațe", mi-am dat seama că a-l avea in brațele mele pe Máté provoacă un sentiment atât de liniștitor, grijuliu, ca de împlinire, atât pentru mine, cât și pentru el. E ca și cum acolo ar fi fost locul său dintotdeauna, dar de care uneori a fost privat din atâtea si atâtea motive, de care orice mama sau părinte se lovește în decursul unei zi obișnuite.
    Astfel, Boba mi-a deschis ochii, mi-a lărgit orizonturile în ceea ce privește baby carring-ul. De la "orice copilaș se liniștește în brațe la mama sa", am ajuns la "orice mama se liniștește când își poartă copilașul în brațe".
    Conceptul de baby carring era cu totul nou pentru mine. Mă documentasem puțin în timpul sarcinii, mai ales ca venirea lui Máté pe lume a fost o adevarată surpriză. Testarea Boba a fost de bun augur, întrucât m-a impulsionat să caut, să cercetez, să citesc, iar într-un final să probez carrierul. M-am bucurat enorm că toate acestea s-au întâmplat cand el avea doar 3 luni, deci timpul nu era pierdut, iar cu cât citeam mai mult pe internet, cu atât îmi doream mai tare și mai tare să sune la sonerie curierul care aducea carrierul Boba. Am desfăcut cu nerăbdare cutia frumos împachetată și ca un copil la ziua lui de naștere aveam ochii mari și curiosi. Până și faptul că-mi suna telefonul în acele momente mă agita.
    Mersul la cumpăraturi devenise o placută plimbare, având mainile libere să iau un coș, iar el nu mai plângea din lipsă de atenție sau agitație în magazin, întrucât eram mai aproape de el ca niciodata.
    Lumea întorcea peste tot capul după noi, unele mămici mai curajoase și interesate mă întrebau de unde am cumpărat carrierul, iar vecinelor mai în vârstă îmi făceam timp să le explic că bebelașul nu are nicio problema stând în ham și că se va dezvolta armonios purtat fiind.
    Uite așa m-am simțit încurajată, efectiv, să-l iau pe Mate oriunde cu mine, la treburile din casă, la calculator, la plimbări scurte, cât și la cele lungi, la cumpărături, în vizite la bunici sau la prieteni, până și la facultate m-a însoțit într-o zi.
    Am rămas uimită de cât de simplu și practic poate fi să îți porți copilașul. Simplu pentru că poți lua Boba pe tine, o legi, îl aranjezi pe micuț, apoi setezi bretelele reglabile cât vrei tu să fie de largi sau strânse, iar apoi închizi ușa și puteți pleca liniștiți. Practic pentru că poți coborî oricâte etaje sau scări ale blocului fără să cari după tine un întreg cărucior.
    A avea un carrier ca Boba e atât de util și de plăcut, încăt îi duci dorul și suspini la fiecare ieșire cu cel mic.
    În plimbările noastre, eu și cu Mate îi simțim lipsa și ne amintim cu zâmbetul pe buze de momentele împreună."

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Maria din Timisoara
    Poze: Boba cucereşte România - poze Maria din Timisoara

    Cami din Timişoara

    Experienţa Boba

    "Întrucât am avut ocazia de a încerca Boba în plină toamnă, am constatat că lucrurile se schimbă puţin când afară e frig. La întreaga listă de beneficii aduse în general de purtatul copiilor, am adăugat câteva constatări pentru anotimpul rece."
    "Ce mi-a plăcut la Boba:
    • Bretelele sunt late şi se aşează foarte bine pe umeri, foarte comod, distribuie greutatea pe spatele părintelui. Centura de pe talie preia şi ea din greutatea copilului. Este comfortabil chiar şi la greutate mare. Se pune ca un rucsac şi copilul poate fi purtat fie în faţă, fie în spate.
    • Puntea largă, susţine foarte bine copilul, efectiv îl simţi cum stă ca într-un scăunel. Copilul stă într-o poziţie sănătoasă, în M. Suportul de picioare poate fi folosit pentru a-i susţine picioarele copilului mai mare sau ca ajutor pentru a-i ţine picioarele copilului în M.
    • Copilul se pune şi se dă jos din carrier foarte uşor. Lucru necesar pentru un toddler, care îşi doreşte pe jos de mai multe ori în timpul unei plimbări.
    • Îmi place că are accesorii şi că acestea sunt detaşabile. Atunci când nu am avut chef să folosesc gluga sau suportul pentru picioare le-am putut îndepărta.
    • Mi-a mai plăcut atenţia la detalii: un lucru banal, la capătul centurilor sunt nişte elastice, ce strâng resturile să nu atârne. Îi dă un aspect îngrijit.
    " Una peste alta, din punctul meu de vedere, Boba are toate calităţile unui sistem de purtare foarte bun: este comfortabil pentru părinte, copilul stă într-o poziţie sănătoasă şi se pune foarte uşor şi rapid.

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Cami din Timisoara

    Cristina din Iasi

    Nu am pornit cu gandul ca o sa imi placa sau atceva, imi trebuiesera 4 luni sa imi iau un wrap pt bebe deci 2 saptamani cu Boba ce putea sa imi provoace?…( multumesc Alinei-care m-a introdus in aceasta lume noua).
    Este greu sa accepti o alta realitate fata de cea pe care toata lumea o cunoaste…nu brate….ci carut, nu pat mare cu parintii ci patut. La al doilea bebe nimic nu a fost ca la primul…totul pe dos: nu patut ci brate (babywearing) nu patut ci co-sleeping. Deci aparita Boba fu minunata pt noi.
    In primul rand era verde…..noi iubim muntele, iarba deci ….verdele….ca atare detinem camera verde, acvarii cu multe plante verzi, echipamente de munte verzi, paturi si paturici verzi, haine bebe verzi deci intelegeti?.........perfect matching.
    Al doilea rand - usurinta de a pozitiona bebe de tine, a durat cateva sec. sa o agat pe R. (care are 6 luni) de mine si secundele conteaza ffff mult credeti-ma. Bretele foarte late si bine croite iti ofereau siguranta de care aveai nevoie la fel ca si partea lata de la baza.
    Al treilea rand ii acoperea foarte bine spatele si ii sustinea capusorul, fara legaturi si material mult de desfasurat k la wrap.
    Al patrulea rand – se adapta foarte usor in functie de hainele lui R., nu tb sa o dau jos din Boba si sa rezolv legaturile de fiecare data cand era imbracata sau dezbracata….totul venea de la sine, doua trageri, doua extensii si gata de drum.
    Al cincilea rand - sprijinul pt picioare….foarte usor de montat si de pozitionat ….doar ca bb fie se ridica in picioare sprijinindu-se de ele fie incerca sa scape…..cred ca e prea mica sau ne trebuia mai mult exercitiu.
    Testarea Boba mi-a dovedit inca o data ca bebelusii sunt super destepti. Daca ii pui in ceva ce li se potriveste si dak mai stau si la mami ei dorm, sunt veseli si fericiti…la fel si parintii lor. Ne-a ajutat la dureri de burtica, la primii dintisori, cu ajutorul ei ne-am facut noi prieteni, (mamici purtarete cu ocazia primului IBW la Iasi), ne-a ajutat sa zambim mai mult, sa dormim mai mult, sa fac toate trebusoarele de prin casa cu ea asa agatata de mine.
    Multumim Boba si te asteptam sa petrecem sarbatorile impreuna.

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Cristina din Iasi

    Corina din Bucuresti

    M-am înscris în campania de testare Boba pentru că eram foarte curioasă cum e un mijloc de purtare destinat copilaşilor ceva mai măricei decât bebeluşii care stau ghemotoc la pieptul mamei.
    'Trebuie să recunosc că atunci când am scos Boba din cutie, am fost uşor sceptică. L-am întors pe toate părţile şi mi s-au părut atât bretelele, cât şi centura din talie, prea subţiri. Primul meu gând a fost “N-au cum să fie comode astea”. Ok, poate al doilea gând, că primul a fost “Vai ce culoare frumoasă şi ce material bun” :) Daaaaar, chiar de la prima purtare am înţeles că prejudecăţile mele nu erau deloc întemeiate. Grosimea şi lăţimea bretelelor sunt exact potrivite, acestea se aşează bine. Iar centura aparent mai subţire este foarte comodă, preia şi distribuie greutatea în modul cel mai ergonomic şi prezintă un avantaj neaşteptat, dar pe care eu l-am apreciat foarte mult: atunci când stai jos (în cazul meu, cel mai des în metrou), centura se îndoaie uşor şi nu se mai înfinge în burtă/pelvis, aşa cum se întâmplă la alte SSC-uri."
    "O altă revelaţie, probabil cea mai importantă, a fost felul în care Boba a “îmbrăcat-o” pe Maria. Copila mea, care de când a mai crescut nu a stat niciodată cu mâinile în interiorul unui mijloc de purtare, ci se zvârcolea de fiecare dată până reuşea să le scoată afară, chiar dacă nu îi era foarte comod, Maria mea a stat din prima cu mâinile înăuntru! Mai mult decât atât, timp de cele 2 săptămâni de testare, ne-am plimbat efectiv îmbrăţişate amândouă: ea cu mânuţele în jurul meu, eu cu mâinile încrucişate pe spatele ei, peste Boba. Am fost mirată şi plăcut surprinsă de felul în care corpul SSC-ului îi susţinea spatele până sus şi pe laterale, funduleţul şi picioarele. Aici merită menţionat faptul că partea de jos la Boba e ceva mai lată, astfel încât să susţină bine, până sub genunchi, picioruşe lungi de balerină în devenire :)"
    'Mi-a mai plăcut faptul că gluga este detaşabilă – noi n-am simţit nevoia să o folosim. De altfel nici suporturile pentru picioare, care îmi imaginez că sunt utile pentru copilaşi după 1.5-2 ani şi mi se par o invenţie foarte bună."
    "Imaginea cu care am rămas eu în suflet după această testare a fost cea pe care am descris-o mai sus: 2 săptămâni de îmbrăţişări cu Maria :). Poate doar wrap-ul elastic pe care l-am folosit în prima iarnă (Moby-ul nostru frumos, cu bufniţe :) ) să ne fi îmbrăcat aşa bine pe amândouă. De fapt cred că pentru o experienţă sănătoasă şi comodă de purtare, atât pentru copil, cât şi pentru părinte, asta ar putea fi o combinaţie câştigătoare: un wrap elastic pentru nou-născut, apoi transferul în Boba când puiul mai creşte."

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Corina din Bucuresti

    Anca din Cluj-Napoca

    Am aflat de testarea Boba de pe blogul Ralucai, pe care il citesc frecvent, fiind o sursa minunata de informare in domeniul cresterii copilasilor si nu numai.
    Desi suntem “avansati” in domeniul purtarii bebelusilor – primul copil n-a vrut sa stea in carut deloc, asa ca am investit in purtatoare – avem slinguri, wrapuri, si un SSC minunat (Manduca), dar n-am putut rezista tentatiei de a testa si BOBA.
    L-am primit frumos impachetat in cutiuta originala, si nu mi-a fost greu sa remarc calitatea exceptionala a materialului, moliciunea placuta a bumbacului – intensitatea culorii (aici il compar cu manduca noastra la care s-a cam decolorat culoarea de la atata folosinta)...Forma este exact aceea a unui SSC corect - baza lata la fundicul copilului, care sa permita pozitia in forma de M a picioarelor, bretele late si captusite pe umarul purtatorului, si un suport lat pe talie, care sa permita distribuirea greutatii copilului si pe solduri, sa-ti usureze cat mai mult “povara”. Ce are Boba in plus fata de alte SSC –uri bune este evident – suportul pentru picioare – extrem de util in cazul copilasilor mai mari - care le permite sa-si odihneasca piciorusele si sa aiba pozitia corecta in forma de M.
    Am doua regrete legate de testarea lui Boba: ca fetita mea era nou-nascuta la data la care la care l-am incercat –astfel ca nu am putut sa o pun in el (poate in Boba 3G?), iar al doilea copil dintr-o data mi s-a parut asa de greu de luat in brate (probabil inca nu imi revenisem complet dupa nastere – sau in momentul in care iei un bebe mic in brate, un bebe mai mare (cam de 2 ani) ti se pare dintr-o data mult prea greu... L-am pus totusi in spate in Boba, si clar ca iti usureaza mult din greutatea copilului.
    Am preferat insa pentru plimbare sa il “pasez” taticului purtator, care e antrenat in purtarea baietelului. Si el a fost foarte incantat de noul purtator. Din pacate, pozele au fost putine – dar am pus una reprezentativa.
    Multumim pentru oportunitate!
    Anca

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Anca din Cluj-Napoca

    Ingrid din Bucuresti

    "Ca şi prezentare de "mamă purtătoare" pot să-ţi spun că sunt purtătoare înrăită de copil încă din primele zile (sling cu inele) şi până în zilele noastre - copil nr.2 - vârsta de 6 luni (în Marsupi Plus). Copilul "mare" de 4 şi 1/2 ani, din păcate nu a apucat să fie purtat în vreunul dintre noile carrier-uri, dar am încercat în Boba dat fiind faptul că nu cântăreşte nici măcar 17 kg copilul.
    Am să sintetizez totul în: lucrurile care îmi plac la Boba vs. lucrurile care m-au încurcat la el :)
    - copilul mare e cel mai uşor de purtat în spate (al meu pentru că n-a mai fost purtat s-a amuzat teribil şi a luat totul ca pe o joacă şi nici nu se gândea că poate ieşi afară aşa purtat :) iar cel mic - cred că până la vârsta de un an - nu poate fi purtat în spate pentru că are nevoie de atenţie continuă şi de mai mult contact vizual la vârsta asta;
    - are un design foarte "cinstit", "corect" îi zic eu şi e fain că nu are inserturi de alte culori şi texturi pe partea din faţă (cu excepţia logo-ului);
    - are centura care pică pe mijlocul purtătorului care este lată şi care, pe lângă faptul că distribuie din greutatea copilului, te şi ajută să poţi sta jos cu copilul la purtător, lucru pe care, cu Marsupi - spre exemplu, nu-l pot face;
    - materialul - textura - EXCEPTIONAL;
    - e uşor de reglat din catarame şi usor de prins la spate sus (mi-a fost mai greu să mă dumiresc că se poate ridica şi coborî sistemul de pe spate din zona cervicalei);
    - e destul de nepotrivit persoanelor care au probleme cu spatele/umerii; el nu ajută să se distribuie greutatea pe tot spatele purtătorului ci pune presiune mai mult pe umeri aducându-i în faţă. La carrier-urile care au sistemul de fixare în X pe spate, greutatea e mai uşor de "suportat".
    - e uşor de prins şi de dat jos şi în acelaşi timp sigur când este folosit;
    - lăţimea şezutului pentru bebe este destul de generoasă până la vârsta de 4-5 ani pentru un copil de până în 18-20kg;
    Mulţumesc Raluca, încă o dată, pentru oportunitatea de testare a acestui carrer!!"

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Ingrid din Bucuresti

    Zirka & Nausica din judeţul Prahova

    Să vă spun, deci, mai detaliat ce şi cum: Boba a venit fain-frumuşel împachetată în cutiuţa ei în culori pământii într-o zi friguroasă de noiembrie. Încă de când am scos-o, m-a uimit cât de compact poate fi împachetată (semn că ar încăpea fără să mă dea de gol în geanta mea de oraş) şi ce culoare plăcută are, deşi probabil a fost deja spălată de câteva ori (Boba a ajuns la mine la sfârşitul campaniei). A urmat apoi un moment în care recunosc că am fost puţin rătăcită fiindcă a trebuit să mă uit în cărticica de instrucţiuni ca să ne cunoaştem mai bine. A fost până la urmă supersimplu: hop Boba pe şolduri, hop bebe Vlăduţ în braţe şi hop curele peste umeri.
    A doua ieşire chiar a fost o ieşire. Una cu surle şi trâmbiţe pentru că a trebuit să ne îmbrăcăm gros amândoi şi să încăpem confortabil toţi trei: mami, Boba şi Vlăduţ. Trebuie să recunosc că nu a fost cea mai reuşită plimbare, dar asta şi pentru că Vlăduţ e încă destul de mic şi încă nu are o stabilitate foarte bună. Acesta fiind de altfel şi motivul pentru care Boba a stat la mine doar câteva zile, după care am decis să o trimit mai departe ca să se bucure şi alte mămici de ea. Aş spune că Boba este probabil mult, mult mai bună pentru copilaşi puţin mai mari. Sau...saaaaaau...ştiu tot de la KiddyShop că a apărut şi Boba 3G care este potrivită şi pentru nou-născuţi, ceea ce probabil transformă Boba în soluţia de purtare perfectă. Oricum, fiind mămică de băiat, ştiu cât de important e pentru ei să stea aproape de mami.
    Una peste alta, Boba prezintă nişte avantaje clare faţă de carrier-ul meu clasic (căci doar cu el am putut face comparaţia): este mult mai comodă şi mai blândă cu umerii şi spatele meu, este mult mai uşor de "îmbrăcat" şi în plus e cu mult, mult, mai frumoasă :D. Nu pot decât să fiu recunoscătoare gestului frumos al KiddyShop de a "lansa" cele câteva Boba prin ţară, ocazie cu care o Boba a aterizat şi în Prahova la
    Zirka şi Vlăduţ
    Cu drag :)

    Din moment ce Zirka nu a reuşit complet să testeze Boba, din anumite motive medicale, i-a trimis-o prietenei ei, Năusica. Ea ne-a trimis următoarele rânduri:

    "Am încercat Boba datorită prietenei mele şi partenerei mele între ale copiilor. La început am fost reticentă, deşi Paul nu doarme în timpul zilei altfel decât în ham, dar apoi m-a cucerit total. E uşor de pus, ceea ce e perfect că nu trebuie să îmi contorsionez copilul, nu are tot felul de chingi care să mă incomdeze - pentru că aşa să vă imaginaţi că stau cu Paul câte 30-40 de min să doarmă întinsă pe pat în tot felul de poziţii incomode - şi cel mai mare plus este foarte aproape de mine. Îmi simte inima şi adoarme foarte repede. M-am tot întrebat dacă e bine ce fac, dacă e ok să îl ţin aşa şi dacă nu se obişnuieşte, cert este că în acele câteva zile BOBA mi-a uşurat zilele considerabil. Paul era mai odihnit şi puteam să mă bucur şi împreună cu copilul meu de micile ghiduşii pe care le face zilnic.
    Recomand BOBA cu căldură oricărei mămici.

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - Zirka din judeţul Prahova

    Raluca R. din Bucuresti

    "Boba este exact aşa cum este descris, îmi place materialul, îmi place cum se aşează copilul în el. Nu am avut aşa multe plimbări cu el din păcate, însă clar este varianta cea mai bună de purtat copil mai mare.

    Mulţumesc din suflet încă o dată pentru oportunitatea de test oferită. "

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Raluca R. din Bucuresti

    Anca din Baia Mare

    "Salutare KiddyShop,
    Numele meu este Matei şi m-am născut anul trecut cam pe vremea asta, mai precis pe 13 decembrie 2010, făcându-i cel mai frumos cadou mamei mele, care, în ziua în care m-a adus acasă din maternitate, a împlinit 30 de ani. De când m-a adus pe lume eu şi mama mea suntem nedespărţiţi…îi ştiţi pe ursuleţii koala?...cam aşa arătăm şi noi :) , eu sunt mai tot timpul “agăţat” de mama mea. Ştiu că nu-i uşor să porţi în braţe 11 kg şi un pic, dar eu doar în braţele ei mă simt în siguranţă, îmi place să dorm, mă liniştesc, îmi place să dansez…sunt fericit! Şi mama ştie lucrul ăsta.
    A fost puţin mai greu la început, până am reuşit să îi transmit mamei mele dorinţele mele, şi mai ales până a înţeles că singurul pe care trebuie să-l asculte sunt eu şi nu toate părerile din jur legate de faptul că nu trebuie să mă ia în braţe, că trebuie să mă mai lase şi să plâng, că trebuie să dorm în pătuţ, să stau în cărucior, etc. N-a durat mult, zic eu, în 4 luni am devenit siamezi :) , cum îi place mamei mele să spună: n-am mai stat deloc în cărucior (nu că până atunci mi-ar fi făcut plăcere, doar că eram prea mic să protestez la modul serios), am schimbat patul meu (care, deşi era al mamei mele de pe vremea când era ea bebeluşă, nu m-a dat pe spate) cu patul cel mare al părinţilor mei şi acolo sunt şi acum B-).
    Şi cum creşteam eu ca Făt-Frumos şi mamei îi era tot mai greu să mă poarte, s-a gândit ea să cumpere un marsupiu (neinspirată achiziţie), pe care l-am folosit de 2 ori, că era foarte incomod atât pentru ea, cât şi pentru mine. Din păcate (pentru spatele şi braţele ei, că eu sunt tot acolo şi acum) a descoperit destul de târziu că există şi alte mijloace de purtare, mult mai comode şi mai sănătoase, mai precis pe când aveam eu 9 luni jumate şi spre 10 kg. Atunci am făcut cunoştinţă cu slingul cu buline marca “Poartă-mă” (achiziţionat de la KiddyShop) care mi-a plăcut de la prima purtare, şi tot atunci am aflat de testarea Boba.
    Am aşteptat 2 luni să ajungă Boba şi la noi, iar cele 2 săptămâni petrecute în compania ei au trecut mult prea repede. Eu unul m-am bucurat din plin de prezenţa ei…am ieşit zilnic cu mama la plimbare, am fost la cumpărături, am băgat câteva somnuri bune. Dacă ar trebui să-i fac o caracterizare scurtă, aş spune despre ea că este : confortabilă, sigură şi prietenoasă :) (că eu m-am împrietenit foarte repede cu ea)
    Nouă ne-a plăcut tare mult de Boba, şi sper că sentimentul a fost reciproc, iar Boba se va întoarce la noi! :)

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Anca din Baia Mare

    Adriana din Baia Mare

    Pe când am primit-o Maria avea 6 luni şi în perioada aceea aveam mai mult timp liber, aşa că citeam şi eu destul de mult pe internet. Pe la 4 luni, Maria a primit un Baby Bjorn de la o prietenă. La momentul respectiv l-am acceptat, am mulţumit frumos şi am început să mă documentez şi eu puţin despre purtatul bebeluşilor. Înainte să ajung la Boba, am aflat despre poziţia pe care trebuie să o aibă un copil într-un astfel de mijloc de purtare, despre acea literă M, aşa că într-o seară am luat-o pe Maria şi am testat cadoul. Surpriză, picioruşele ei nu reuşeau nicidecum să formeze acel M. Îmi aduc aminte că o altă cunoştinţă mi-a spus că de la o vârstă se pot purta bebeluşii şi cu faţa în aceste marsupii. Am încercat şi aşa, dar pitica noastră făcea acea curbură la spate tocmai în sens invers, aşa că am pus frumos hamul în pungă şi l-am aruncat pe dulap, acolo unde stă până în ziua de azi şi am început să caut mai mult.
    Am primit aşadar Boba şi am ieşit la plimbare cu căruciorul, căci ea tocmai adormise şi era în perioada când ea încă vroia să stea în landou, iar în coşul căruciorului aveam Boba. După ce s-a trezit am pus-o în Boba, deşi eram încă în centrul oraşului şi am pornit înspre casă având unele emoţii la cum va reacţiona, mai ales că pentru ea era o poziţie atât de nouă să stea ridicată, ea care până atunci a stat doar culcată. Spre surprinderea mea, Maria s-a obişnuit foarte repede cu ea.
    Însă nu v-am spus care e una dintre cele mai mari plăceri ale mele … făcutul pieţei, eu care mănânc foarte rar carne, care am fost crescută la ţară, pentru mine piaţa e o oază de linişte, mă încarcă de energie, când văd tarabele pline de roşii, ardei, vinete … şi de când tânjeam şi eu să ajung în piaţă. Cu căruciorul nu aveam cum să mă strecor printre mese, aşa că în ziua următoare am luat-o pe Maria în Boba şi am mers la piaţă. Doar noi două şi am fost atât de fericită că am ajuns în sfârşit în piaţă şi că puteam să-mi fac cumpărăturile aşa cum îmi place mie, fără grabă. Un alt plus a fost faptul că puteam şi noi mai uşor să intrăm într-o alimentară în drum spre casă să luăm o pâine sau un lapte.
    Oricum a fost o experienţă frumoasă, atât de frumoasă încât după săptămâna internaţională a bebeluşilor purtaţi am achiziţionat şi noi o Boba, iar acum concurăm pentru verişorul nostru care are botezul pe 26 decembrie, şi poate vine şi la el Moşul cu un cadou frumos.
    Mulţumesc fetelor şi multă baftă în continuare la ceea ce faceţi.
    Sărbători frumoase!"

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Adriana din Baia Mare

    Adela din Buzau

    Nu o sa stau sa fac povestiri stufoase..o sa povestesc scurt si la obiect :d
    boba a ajuns la noi in data de 3 noiembrie..m-am bucurat tare cand am primit coletul :D
    si azi a plecat..imi pare tare rau :((
    a fost super :d am fost la cumparaturi impreuna...la plimbare, azi am fost la vaccin cu boba..mi a dormit la piept mereu cand l-am purtat..si era foarte multumit..mai ales acum pe frigul asta, nu mai merge sa iesim cu caruciorul pt ca e tare tare frig...
    poate voi mai avea ocazia vreodata sa il port in asa ceva. nici nu ii simteam greutatea :P mica de altfel..10 kg :))))
    dar ii placea numai cand ne plimbam.nu suporta sa stam intr un loc :)))
    multumim pt aceasta experienta frumoasa,si pt ocazia de a testa boba :x

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Adela din Buzau

    Alina din Iasi

    Astfel, intr-o seara frumoasa de marti, BOBA a ajuns si la noi, asezat frumusel intr-o cutie suprinzator de mica - vazusem o Manduca la o prietena si ma asteptam sa aiba cam aceleasi dimensiuni, oricum nu cat sa incapa usor in cutia respectiva. Am fugit repede acasa la despachetat.
    Si fu dragoste la prima vedere! :) Boba m-a cucerit pe loc prin calitatea materialului si combinatia de culori gri cu verde (verde crud, verde vesel, proaspat), era si foarte usor, cat despre montat ... simplu ca buna ziua! L-am pus repede la spalat si-a doua zi l-am luat la testat - fixat centura, pus bretelele, tras, legat, fixat ...
    Ce mi s-a parut genial a fost elasticul ce inlocuieste clasica gaica (de obicei cusuta pe centura, respectiv pe bretele) prin care treci cureaua ca sa nu atarne. E o idee super simpla dar atat de eficace (imi pare rau ca am uitat sa fac o poza)! Rulezi capatul curelusei pana aproape de catarama si prinzi "rola" cu elasticul respectiv - astfel nu mai vezi nici o curelusa spanzurand (mai ales daca SSC-ul vine purtat in tandem de mami si tati si trebuie reglate foarte des), nu te mai incurca, nu te poti trezi cu ele de exemplu prin oale sau chiuveta cand muncesti de zor prin casa.
    Cu boba a fost la fel de usor pentru ca sunt doar doua centuri (catarame, de fapt) ce trebuie desfacute.
    - cea care tine bretelele sa nu alunece de pe umeri (cand te apleci, de exemplu) - fiind in dreptul omoplatilor eu, de obicei, am avut nevoie de ambele maini ca sa o desfac
    - cea de pe solduri - are o catarama in doua puncte, adica poti folosi o singura mana sa o desfaci (cu cealalta tinand, de exemplu, puiul sa nu alunece)
    Fizic pentru mine a fost o surpriza foarte placuta sa constat ca nu ma dureau umerii, nu ma durea spatele, nu ma incurcau cataramele chiar si dupa ore de purtat. Asta in conditiile in care eu am probleme cu coloana, atat la nivel lombar (problema tratata cu fizioterapie si gimnastica de recuperare) cat si cervical (un inceput de cocoasa :( - grija cat si mai ales cum stati in fata calculatorului!!!).
    La Marsupi, de exemplu, cand l-am cumparat nu aveau decat masura L, mult prea mare pentru mine (eram presati de timp si nu mi-am inchipuit ca e asa de mare diferenta intre marimi, nu am avut ocazia sa il vad/testez asa ca l-am luat asa - mai mult pentru tati, eu avand wrapul) si chiar si asa l-am folosit, dar nu pe perioade lungi ... nu se asezau bine bretelele pentru ca erau prea lungi - chiar daca se fixau in X, priza se facea doar pe jumatate din suprafata cu scai si dupa un timp alunecau dinspre umeri inspre baza gatului ceea ce ducea inevitabil la dureri cervicale (poate ar trebui sa fie mai lunga suprafata cu scai de pe bretele ... just a thought).
    La boba am folosit "stilul" rucsac si nu am simtit nici un disconfort, nici macar la nivelul umerilor. Te astepti totusi, dupa ore de purtat, sa simti un oarecare disconfort ... si totusi nu. Asemenea wrapului, boba mi-a permis sa-l port pe G mult si bine, fara probleme. Conteaza, bineinteles, si greutatea copilului ... dar de la a nu-l putea tine in brate mai mult de 15 minute (din cauza durerilor de spate) pana la a ma plimba cu el ore intregi (!!!) fara nici o problema ... e o diferenta! mare! foarte mare!
    Pe langa ajutorul imens pe care ni l-a oferit cat a stat la noi, BOBA a jucat un rol foarte important in formarea unui mic (dar foarte sufletist) grup de mamici purtaretze din Iasi :)

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Alina din Iasi

    Ana din Sibiu

    Am testat in urma cu 2 ani cateva instrumente de purtat bebelusii clasice(premax-x si marsupiu traditional)...care nu au provocat decat lacrimi puiului meu, si mie o neliniste totala...de atunci le-am catalogat nesigure,nesanatoase si de neutilizat.
    Citeam tot felul de povesti fericite...iubim conceptul de attachment parenting ..ma batea gandul sa achizitionez un carrier, insa cand imi aminteam de experientele neplacute ma gandeam ca o sa fac o investitie nepotrivita...si totusi:
    Am vazut un anunt pentru o campanie de testare, m-am inscris si...am facut cunostinta cu BOBA intr-un moment in care am avut cea mai mare nevoie de ea.
    Ce-am invatat pana acum de la BOBA:
    1)pe piata sunt multe ""sisteme"" de purtat bebelusii , alegerea trebuie facuta pe criterii de sanatate, pozitie a corpului, confort si apropiere de copil. (pana acum am folosit 2 carucioare care insumate faceau cam cat 5 BOBA, insa niciodata niciun carucior nu mi-a facut copilul fericit si pe mine o mamica implinita)
    2) Lucurile simple si naturale- sunt cele mai bune..atat pentru mama cat si pentru copil (revin cu un film demonstrativ facut in natura )..
    3) BOBA se asorteaza la CONFORT: nu conteaza cat de elegant sau sport esti imbracat...important este ca tu si copilul tau sa va simtiti in largul vostru.
    4) Cu BOBA, poti fi o gospodina desavarsita si o mama devotata in acelasi timp...cat timp am avut BOBA , m-am simtit de parca as mai fi avut 2 maini in plus.
    5) Stabilitatea emotionala, comfortul psihic al copilului se obtine prin IUBIRE si APROPIERE ...BOBA a avut un rol important in "despartirea" mea pe timpul zilei de copil.
    " De ce mi-a placut BOBA?
    * mami m-a tinut tot timpul in BOBA si m-a lasat sa vad exact ceea ce ea vedea..daca eram purtat in carucior cu siguranta nu puteam avea acces la toate obiectivele si as fi vrut in brate, iar mami trebuia sa impinga si de carucior
    *chiar daca unele animale au scos sunete fioroase, eu nu m-am speriat.
    * am avut rabdare si nu m-am plicisit..am stat ore bune in BOBA, mi-am pozitionat piciorutele in centurile laterale si am fost ca intr-un fotoliu ambulant
    * boba mi-a protejat coloana vertebrala datorita cusaturilor si intariturilor speciale
    Pe cuvant de strengar, va anunt ca am avut parte de cea mai frumosa zi la ZOO!!!"
    Ei, si dupa atata bine...dupa plimbari si clipe magice a trebuit sa ne desparim de BOBA.. Nu credeam ca o sa ma atasez atat de tare de ea si ca o sa-i simt lipsa ...cand am dat-o, am simtit ca mi-au plecat doua maini si linistea mea..am revenit la vechiul nostru obicei de purtat minunea "in brate"...

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Ana din Sibiu - partea I
    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Ana din Sibiu - partea II
    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Ana din Sibiu - - partea III

    Bogdana din Bucuresti

    Dupa cum ziceam intr-o postare trecuta, timp de doua saptamani am testat un alt brand de port bebe-uri, Boba Carrier. Boba este un Soft Structured Carrier, produs in Statele Unite, importat si distribuit in Romania prin Kiddy Shop, un magazin online foarte, foarte interesant.
    Voi imparti postarea mea despre Boba in doua parti, una cu multe fotografii, care mie mi-s tare dragi ca sunt cu toata gasca mea si una in care voi povesti in detaliu cum a fost cu Boba. Incepem cu multimea de fotografii, frontale, laterale, spate, mai de aproape, mai de la distanta, mai clare, mai blury... Sper sa va placa...
    Din pacate cam astea au fost singurele momente prinse pe camera (a telefonului, as usual). Mai avem o sesiune in house, in una din zilele in care domnul a fost foarte, foarte marait, nu a vrut de nici o culoare sa adoarma la san, in patul lui, leganat sau altfel, asa ca l-am pus in Boba, ne-am giugiulit un pic si pam-pam a adormit. Iar eu am stat si m-am plimbat 45 de minute prin dormitor si am vorbit la telefon cu Raluca.
    In fine, restul detaliilor scrise in postarea cu numarul doi.

    Poze: Boba cucereşte România - poze Bogdana din Bucuresti

    Corina din Bacau

    Noi suntem purtăreţi de ceva timp, nu foarte mult, de când avea Thomas aproximativ 4 luni. Atunci a fost click-ul lui, când a început să-şi dea seama că nu-i place să stea în căruţ. Eu fiind adepta plimbărilor dese, îmi era destul de greu să ies şi să revin în casă după 10 minute din cauză că urla copilu’ de se întorcea lumea pe stradă sau mă întrebau ce are. La botez primisem un port bebe clasic şi am zis să încerc, să văd ce părere are. Şi l-am încercat timp de vreo 2 săptămâni, îi plăcea, era o mare diferenţă faţă de cum fusese. În schimb, pe mine mă durea spatele îngrozitor (iar el nu avea decât vreo 5 kg). Apoi am început să citesc despre babywearing, am vrut să împrumut un sling de la cineva, dar era deja dat. Aşa că am intrat pe site-ul Dianei şi there it was, abia poposit, călduţ, wrapul elastic albastru. L-am luat şi a fost începutul unei prietenii minunate cu babywearing-ul. Apoi au urmat wrap tai-ul Bogdanei, pouch-ul cu buline. Şi Boba.
    Boba a fost o schimbare binevenită. Mi-a luat un pic de timp până mi-am dat seama cum se prinde. Dar lui Thomas i-a plăcut din prima, corpul i se aşeza perfect, spatele îi stătea foarte bine. Era mult mai fix, baretele erau destul de uşor de ajustat, iar eu nu mai aveam senzaţia că Thomas a alunecat un pic în jos, aşa cum păţeam la wrap tai. Poate din acest motiv mi s-a părut că piciul este poziţionat un pic prea sus. Aceasta a fost una dintre cele două diferenţe importante pe care le-am simţit. A doua diferenţă a fost reprezentată de bretelele tip rucsac. După ce am purtat mult timp wrapul şi apoi wrap tai-ul (pouch-ul era de plimbare relaxată, ca să zic aşa:)))), cu care mergeam constant la piaţă, la supermarket, oriunde era nevoie de ambele mâini libere, spatele meu era obişnuit cu legătura în x specifică. De aceea, mi s-a părut incomodă prima dată. Dar cu cât o purtam, cu atât devenea mai ok. Plus că se prinde muuult mai repede. Am eu experienţă la legat wrap tai-ul, dar Boba se pune mult mai repede, plus că nu există posibilitatea să greşeşti la legat, ca la wrap/mei, unde trebuia să mă dezleg şi să fac din nou legătura. Deci se câştigă timp şi nici nu se strică zen-ul copilului. Win-win zic eu :))). Şi nu atârnă nimic pe langă tine, baretele se prind frumos cu elastic.
    În concluzie, pentru noi a fost o experienţă foarte plăcută, atât testarea Boba, cât şi sentimentul plăcut de a face parte din familia babywearing-ului. Să-l port pe Thomas mă face fericită, îl face şi pe el fericit. E cel mai bun lucru pentru noi. Aş vrea însă să afle cât mai multe mămici despre asta, pentru că văd multe port bebe-uri clasice şi mi-e ciudă că nu pot face nimic în această privinţă."

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Corina din Bacau

    Cristina din Baia Mare

    Pe lângă că am purtat copilul lipit de corpul nostru (că în sufletul nostru este de când s-a născut), suntem siguri că poziţia în care stă în acest Boba este cea care îl va face să se dezvolte normal din punct de vedere al coloanei vertebrale şi al picioarelor aşezate în M, o poziţie corectă pentru şolduri.
    Câteva cuvinte sunt de ajuns pentru a sugera mămicilor şi tăticilor care doresc să îşi poarte în siguranţă, aproape şi comod copiii să îşi achiziţioneze un purtător de copii Boba. Că de dormit dorm extraordinar de bine „în bratele Boba”, de plimbat este super pentru bebeluşi şi pentru cei care îi poartă, întrucât, dacă ajustezi curelele aşa cum trebuie, purtarea copilaşului este foarte comodă. Capişonul care se poate pune în timp ce doarme sau este alăptat peste căpşorul bebeluşului fereşte şi mama şi copilul de privirile indiscrete ale celorlalţi. Faţă de un Wrap la care trebuie "îmbârligături" să poţi să îl prinzi corect, acest Boba e simplu de "gestionat" şi de transmis de la un părinte la altul, chiar pe stradă, fără a exista riscul de a murdări capetele, ca la Wrap.
    Avantaje: cele sugerate mai sus.
    Un dezavantaj este că prima dată, până îi ajustezi bretelele, e greu să te descurci de unul singur. Dar, apoi, după ce le-ai „setat”, adaptat corpului tău, e simplu de făcut legăturile. Asta până la momentul în care vrei să îi dai puiului de om să pape, că acolo iar intervine chestiunea cu strânsul – destrânsul cureluşelor, chestiune care nu e tocmai comodă.
    E bine că avem şi de "ros" câte ceva (ceva e sinonim aici cu bretelele sau cureluşele de la Boba), aşa că bebele nu se plictiseşte.
    E mult mai "discret" decât un Wrap întrucât e asimilat mijloacelor de purtare a copiilor de prin magazinele de la noi, aşa că nu prea ieşiţi în evidenţă cu el.
    Având în vedere că bebele nostru e mai mic de 9 luni, am "exploatat" Boba în casă şi afară. Fiind bebe destul de mic, nu am avut nevoie să folosim şi cureluşele pentru susţinerea picioarelor.

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Cristina din Baia Mare

    Ioana din Sibiu

    Pentru noi, BOBA a fost o experinţă minunată, pe am trăit-o prin atingerea moale şi confortul pe care l-am simţit de la prima purtare.
    uni dimineaţa la ora 8 am primit-o pe BOBA şi am deschis în grabă coletul,sub privirile curioase ale lui Matei. Am scos-o din cutie şi am privit-o: minunată, fină, uşoară, într-o combinaţie de maroniu cu verde. Aşa cum ne place nouă. Verde, mai aproape de natură şi de noi, mi-am zis eu! Mi-am fixat-o şi l-am săltat pe Matei în ea, ţopăind până în faţa oglinzii, chicotind amândoi.În după masa aceleiaşi zile ne-am bucurat de prima plimbare, la care Matei a fost purtat pe spate, poziţie în care a şi adormit! Au fost şi câteva zile ploioase, care ne-au amânat planul de a ieşi cu BOBA, spre dezamăgirea noastră. Dar soarele a revenit, scăldându-ne duios feţele în valuri de lumină şi căldură, mângâind verdele minunat BOBA! BOBA ne-a răsfăţat în plimbările noastre, făcându-ne să valsăm printre aşternuturile galbene-maronii ale frunzelor, care cred ca priveau cu dor şi melancolie către culoarea verde-primăvăratică BOBA. Matei s-a simţit foarte comod, învăluit de BOBA, care i-a vegheat somnul şi siguranţa în timpul micilor noastre incursiuni…
    BOBA mi se pare foarte ingenios concepută, mai ales porţiunea de material care asigură protecţie împotriva vântului şi care, susţinând cu gingăşie căpuţul micilor îngeraşi, oferă o grabnică invitaţie la somn! BOBA este şi alături şi de mămici şi tătici, dăruindu-le confortul şi flexibilitatea de a se bucura alături de micuţi de plimbare, fără a simţi vreo greutate. Totul este realizat pe măsura plimbătorilor (mami, tati, buni etc), cât şi a plimbăreţilor(bebei mari şi mici). Noi nu am avut niciun fel de probleme! Şi partea de susţinere a picioruşelor mi se pare de-a dreptul ingenioasă! Tare e bine să fi mic şi să te plimbi cu BOBA un pic! Mulţumim pentru bucuria pe care ne-aţi prilejuit-o prin această campanie BOBA!
    Cu drag,
    Ioana- mami
    Călin- tati,
    şi Matei- cel răsfăţat pe deplin de BOBA.

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Ioana din Sibiu
    Poze: Poze - Ioana din Sibiu

    Irina din Bucuresti

    Mai intai, vreau sa precizez ca Boba este un Soft Structured Carrier (SSC), adica un carrier in care copilul are o pozitie corecta, sanatoasa, cu funduletul mai jos decat genunchii si cu suport de la un genunchi la altul. Este complet diferit fata de marsupiile clasice pe care le vedem frecvent pe strada in care copiii stau agatati ca in chilotei. Pe scurt, un SSC tine copilul intr-o pozitie anatomica, exact ca atunci cand il luam in brate, nu afecteaza coloana, oasele pubiene si ofera confort. Si nu, nu este un minus sau o greseala a producatorilor de SSC-uri faptul ca nu se poate pozitiona copilul cu fata la sensul de mers, acest lucru fiind neindicat din cauza pozitiei necorespunzatoare si a tutror stimulilor din mediul inconjurator de care copilul nu se poate feri, nu se poate retrage. Tot in categoria carrier-urilor sanatoase se incadreaza si esarfele: wrap, sling, mei-tai.
    Noi am optat pentru un sling reglabil cand Sandra avea 4 luni si jumatate, pentru ca ne-am dat seama ca in pozitia “burtica pe burtica” adoarme linistita si pentru ca nu ii placea deloc caruciorul. Desi mi-a parut rau ca nu l-am achizitionat de la inceput, a prins foarte bine - l-am folosit din plin in detrimentul caruciorului. Problema cu slingul a aparut cand a inceput sa devina mobila si sa nu mai stea locului o clipa :). De la 7 luni pana la 8 luni cand a venit Boba a fost o perioada greuta, in care mi-era teama sa ies singura cu ea afara – doar cu slingul nu mai mergea, in carut timpul era limitat si nu puteam s-o duc pe ea intr-o mana si carutul intr-alta…
    De la testare si pana acum cand scriu povestioara, am avut ocazia sa o port pe Sandra si intr-un alt SSC – varianta nemteasca, astfel ca la final voi face, inevitabil, si aceasta comparatie. Pe scurt, avem:
    Avantaje:
    - Fara doar si poate cel mai mare avantaj este pozitia sanatoasa copilului, confortul lui si al persoanei care il poarta
    - Siguranta copilului atunci cand este purtat: nu exista riscul sa evadeze, asa cum tot pateam cu slingul. Poate sa se desfasoare si sa faca ce miscari doreste.
    - Sistemul de prindere al surplusului de cureluse, astfel ca nimic nu atarna, totul pare imbinat perfect. Desi mai renumit, la celalalt SSC bretele mai si atarna (are si el un sistem de prindere a lor, totusi), iar la spate imbinarea nu arata uniforma.
    - Se pune foarte usor, si se ajusteaza la fel de usor. In plus, odata fixat, daca il poarta o singura persoana, e gata ajustat, atat pe marime cat si pentru a pastra legate surplusurile.
    - Nu provoaca dureri de spate, nu simtit ca te “taie” nicio bretea, nicio curelusa.
    - Suportul pentru picioarusele copiilor mai mari.
    - Gluga se prinde in capse, si se poate prinde in mai multe locuri in functie de marimea copilului
    - Am simtit bretelele mai stabile, mai adaptate spatelui meu decat la celalalt SSC atunci cand nu il prindeam in X pe acesta din urma.
    - Poate fi purtat de catre oricine, de mama, tata, bunici,indiferent de marimea fiecaruia.
    - Mie mi-a placut mai mult inchiderea centurii in 2 puncte, deoarece o pot face cu o singura mana. Am inteles ca nemtii l-au facut cu inchidere in 3 puncte pentru siguranta, dar tare greu mi s-a parut sa desfac catarama, chiar si cu 2 maini. Pana la urma, daca copilul este in carrieri, cum ar putea ajunge la catarama sa o desfaca? Sau poate e ceva ce imi scapa mie.
    Per total ocazia de a vedea ce stie sa faca Boba a fost foarte placuta pentru noi, acum stim care sunt avantajele lui fata de ceea ce aveam deja si cum ne-am descurca cu el. Ne-a parut rau cand a trebuit sa-l dam. Mergeam tare linistita la plimbare afara.

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Irina din Bucuresti
    Poze: Poze - Irina din Bucuresti

    Kovia din Satu Mare

    Dupa ce am cumparat un set de scutece textile Charile Banana am inceput sa urmaresc Kiddy shop pe Facebook, locul unde am aflat de aceasta campanie in una din postari. In momentul respectiv ma aflam fara nici un carrier. Am incercat si cumparat cateva tipuri de carrier-uri pana la momentul respectiv dar nici unul nu era "THE ONE". Am inceput cu un sling cu inele, mi s-a parut enorm de incomod si mie si fetitei mele Maya, pe langa aceasta ca mi-au reaparut durerile de spate.
    Am inceput cu un sling cu inele, mi s-a parut enorm de incomod si mie si fetitei mele Maya, pe langa aceasta ca mi-au reaparut durerile de spate. L-am folosit cam 2 luni, apoi datorita durerilor de spate am renuntat la el. A urmat un wrap-tai-ul (asemanator cu mei-tai-ul), la alte persoane cu dureri de spate a functionat, din pacate la noi nu :( deci le-am vandut pe ambele. Am avut si un sling fix dar a reaparut aceasi problema. Nu vroiam sa renunt, am vrut sa o port pe Maya din motivele alea multe pe care le stiti deja despre purtatul bebelusului, pe langa asta mie nu-mi place sa fiu limitata in miscare si cu caruciorul cam asta se intampla. O persoana draga mie m-a sfatuit sa incerc un mei-tai sau SSC fiind cel mai optim pt. cei cu probleme/dureri de spate deoarece toata greutatea copilului se imparte pe intregul spate si pe solduri. Un alt sfat al ei a fost sa o port pe Maya pe spate, dat fiind ca atunci deja ajunsese la varsta la care puteam face acest lucru.
    Boba : -poate fi folosit doar de la aproximativ 7 kg, deci nu este indicat pt. nou nascuti
    -un lucru unic de care dispune este suportul detasabil pt. piciorusele copilului care asigura sprijinul corespunzator al picioarelor si al soldurilor. Noi nu l-am folosit deloc, deoarece nu era inca cazul, piciorusele ficei mele nu ajungeu pana la bretele inca, mi s-a parut ca este util la copilasi mai mari, dar acesta este doar parerea mea, e posibil sa nu-l fi reglat, pus noi asa cum trebuie
    - un lucru care a cauzat un pic de disconfort nu atat la mine(la mine nu era cazul) cat mai mult la sotul meu erau bretelutele care leaga bretelele de umeri (cele care daca se inchid previn sa alunece bretele de pe umeri) ii veneu foarte sus, aproape la gat, am incercat noi sa reglam la bretelele de umeri si unde am considerat ca poate sa ajute dar nu a ajutat nimic
    -bretelele de pe solduri distribuie cea mai mare parte a greutati copilului pe partea inferioara a corpului
    -spatele carrierului este mai inalt si mai lat ca si la celalate modele de SSC ceea ce este un lucru bun insa Maya are nevoie de libertate de a se misca, nu-i place sa fie prea stransa, prea imobilizata, prin urmare a trebuit sa-i scot manutele deasupra spatarului carrierului
    -un lucru care mie personal mi-a placut la nebunie, cand o purtam pe Maya in fata era mult mai sus ca in orice alt carrier si era asa bine ca o puteam pupacii de cate ori aveam eu chef :)))

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Kovia din Satu Mare

    Lenke din Brasov

    Prima intalnire cu Boba fiind un succes, am decis sa o scoatem in parc, la plimbare, sa-i aratam zona frumoasa in care stam. Boba a acceptat cu placere si ardea de nerabdare sa vada imprejurimile si sa se faca vazuta si altor mamici brasovene, insa din pacate a reusit sa-si implineasca doar prima dorinta, caci nu am gasit alte mamici in parc, fiind cam frig... Probabil ca ele considerau ca e prea frig ca sa scoti un bebelus cu caruciorul, ceea ce de fapt era adevarat, insa noi nu am avut problema aceasta, caci atat David cat si eu eram confortabili (datorita dragei noastre Boba). Am repetat aceasta iesire in fiecare zi, de 2-3 ori astfel incat Boba sa respire aer curat de munte si sa ma ajute sa-l adorm pe David. Operatiunea reusea de fiecare data, asa ca am avut ocazia sa testez utilitatea glugii pentru somn - ne-a placut mult de tot, caci materialul grosut il proteja pe David de vant si de lapovita, iar faptul ca putea fi ajustat in functie de cat de mare este bebelusul purtat ne-a ajutat atunci cand schimbam caciulita sau ii puneam gluga peste caciula caci eram sigura ca are caputul sustinut. Incurajata de aceste succese am decis sa incerc si un hip-carry cu Boba, insa am intampinat greutati in re-aranjarea curelelor si dupa o ora de bibileli am decis sa renunt - deci mamici, nu faceti ca mine, cititi instructiunile din carticica cu care vine Boba si nu incercati imposibilul! :)
    Insa odata cu inceputul noii saptamani bucuria ne-a fost umbrita de faptul ca Boba urma sa ne paraseasca si sa-si continue drumul prin tara. Am fost la ultima plimbare cu o usoara senzatie de melancolie, deja imi era dor de carrierul acesta simplu, dar care ne-a usurat atat de mult viata. Insa nu am putut opri timpul si a venit si ziua in care Boba trebuia sa ajunga la o alta mamica care o astepta la fel de nerabdatoare precum o asteptam eu, asa ca am pregatit pachetelul cu un pic de tristete in suflet dar apreciind posibilitatea de a petrece aceste doua saptamani impreuna. Am impaturit frumos Boba in cutiuta ei (nu-mi mai pasa ca e mica deoarece am vazut cat de valoroasa ii e continutul!), am pregatit un ambalaj frumos, alb pentru ea, si mi-am luat ramas bun. Multumim Kiddyshop pentru aceasta experienta unica! Daca cumva Boba nu se va intoarce la noi (ooooo, ar fi un vis implinit daca s-ar intampla asa) vom face tot posibilul ca Mosul sa ni-l aduca sub brad!
    Plusuri: -material placut la atingere, pare grosut, insa se aeriseste foarte bine datorita faptului ca este 100% bumbac
    - foarte usor de personalizat cu ajutorul curelelor cu lungime ajustabila. Poate fi purtat si de mami si de tati, caci nu trebuie sa realizezi legaturi complicate si nici bebe nu-si pierde rabdarea pana este 'instalat' in pozitie. Totul este gata de drum, cat ai zice 'Boba'.
    - curelele de la umeri sunt bine captusite si pozitionate foarte comod atat pentru purtarea bebelusului in fata cat si in spate, ele nu aluneca pe gatul parintelui purtator, asa cum am experimentat cu un alt SSC.
    - cataramele de la cureaua din talie sunt pozitionate pe mijloc, asta insemnand ca atunci cand il porti pe bebe in spate aceasta curea nu te taie! Este extrem de incomod sa simti cum te strange/taie o astfel de curea, iar Boba a reusit sa elimine acest discomfort.
    - curelele de la umeri sunt cusute la corpul SSC-ului intr-un mod ingenios, astfel incat presiunea exercitata de greutatea unui bebe mai maricel este frumos distribuita, nu simti ca te 'trage' sau ca bebe s-ar labarta din cauza distribuirii defectuase.
    - gluga pentru somnic este dintr-un material din bumbac mai grosut, ceea ce ofera o mai buna sustinere a capsorului de bebe si o mai buna izolare fata de ploaie/vant/lapovita.
    - nu in ultimul rand, Boba testata de noi a fost foarte frumoasa! Un verde radiant, viu, combinat cu un maro elegant, rezultand intr-un carrier caruia pur si simplu nu poti sa-i rezisti!

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Lenke din Brasov
    Poze: Boba cucereşte România - poze Lenke din Brasov

    Luci din Iasi

    In luna septembrie, prin intermediul Kiddy Shop, am avut ocazia sa testez inca un mijloc de purtare numit SSC (Soft Structured Carrier). Se numeste Boba si este american. Campania s-a intitulat "Boba cucereste Romania" si se pare ca acest carrier ne-a cucerit si pe noi.
    Pana atunci folosisem doar wrap, sling si Marsupi, purtand copilul doar in fata (sau pe sold cu slingul). De data aceasta pozitionarea in fata nu a mai fost confortabila deoarece situa copilul prea sus din cauza centurii rigide de pe solduri care nu-l lasa sa atarne si imi lua toata vizibilitatea. Mi-am dat seama de acest lucru si ulterior cand l-am purtat din nou in Marsupi unde centura e mult mai moale si copilul sta mai jos. E drept ca la 1 an si 4 luni (sau la 12 kg) mult mai indicata este purtarea in spate. Faptul ca am putut incerca si aceasta pozitie a fost ca o revelatie pentru mine si cu siguranta o mare placere pentru copil. Lucruri care pana atunci erau dificile sau imposibil de facut cu copilul in fata au devenit deodata extrem de facile. Pana si mersul pe jos parca il redescopeream pentru ca de data aceasta puteam cu usurinta sa ma uit pe unde calc. Centrul de greutate era altul, puteam sa ma aplec, sa culeg ceva de pe jos, sa ma uit in rafturile magazinelor, parca m-as fi plimbat singura hai-hui. Libertatea de miscare a fost incredibila.
    In cele 2 saptamani cat Boba a stat la noi am exploatat-o la maxim. Vremea fiind buna am iesit in fiecare zi la plimbare de cate 2 ori, dimineata si dupa-amiaza. L-am purtat si cate o ora fara intrerupere, simtind doar un usor disconfort la nivelul umerilor datorita greutatii copilului.
    Asadar, ce mi-a placut la acest carrier:
    - in primul rand posibilitatea pozitionarii copilului in spate;
    - pozitia foarte buna (tip broscuta) pentru picioarele copilului, datorita materialului mai lat decat la Marsupi de exemplu;
    - suportul inalt pentru spatele copilului;
    - bretelele captusite cu burete, ceea ce face purtarea mai usoara;
    - centura din talie care ofera un suport solid;
    - elasticele ce permit rularea si strangerea cureluselor atarnatoare;
    - culoarea foarte frumoasa;
    - usurinta montarii, a reglarii cureluselor, a pozitionarii copilului;
    - faptul ca este compact si nu atarna nimic pe jos;
    In ansamblu, consider ca Boba este un mijloc de purtare excelent (cel putin pentru aceasta varsta - peste 1 an). Multumesc organizatorilor pentru ocazia de a-l testa. A fost o campanie reusita, care a adus multe beneficii tuturor. De exemplu, organizatorii au avut deosebita idee (si posibilitatea) de a grupa persoanele din aceeasi localitate pentru a nu mai folosi curierul, astfel ca mamicile au avut ocazia sa se intalneasca personal. Incet s-a infiripat si un grup, cateva intalniri, s-au legat prietenii, astfel incat pot spune ca Boba a lasat in urma doar lucruri bune.

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Luci din Iasi

    Maria din Bucuresti

    Am incercat /testat destul de multe purtatoare, in ideea de a-l gasi pe cel mai potrivit dintre toate, lucru care insa nu s-a intamplat. Mereu am facut comparatii intre ele, iar daca incercati mai multe o sa vedeti ca unele se potrivesc in anumite perioade (varste ale copilului), altele in functie de situatie (mers la munte sau balacit in apa), iar altele dupa starea copilului (pentru cei care se misca mult pe vertical sus-jos, sau pentru cei care prefera sa doarma cuibariti langa sufletul tau, pentru cei care vor sa gesticuleze mereu si nu accepta vreo ingradire la manute, sau orice alta combinatie intre acestea si altele). Iar apoi mai exista cazuri si cazuri, dupa cum place copilului si/sau mamei vreun sistem de purtat (eu am folosit slingul cu inele in prima luna, pozitia semi-inclinat, iar apoi de abia dupa 9 luni, iar wrap-tai-ul l-am folosit de la 4-8 luni, iar acum nu il folosesc, dar poate-i trecator .
    Deci: Mi-a placut Boba fiindca puteai s-o lasi montata pe tine ca si un pouch sau chiar sling cu inele, iar cand dadeai copilul jos, sau il repuneai, sistemul era teribil de simplu. Cu toate astea Boba nu merge pe sold (in pouch ii place pe sold, dar si daca ar fi avut pozitia pe sold Boba, probabil ca, prin comparatie cu mei-tai-ul nu era cea mai comoda). In plus e cam la fel de subtire, material natural, fara insertii, deci zic eu ca merge bine si vara. Boba concureaza cu Wrap-tai-ul (eu asta am), dar Boba are centura lata si intarita in talie si bretele matlasate (deci nu te taie pe umeri). Sistemul de tip rucksac (chiar cu bebe asezat in fata) e comod din cauza breteleor si a sistemului de prindere la mijloc cu catarama (mie mi s-a parut destul de comod si fara sa pun bretele in X, treaba care nu-mi prea place, fiindca mereu atarna cate ceva si trebuie sa ma aplec dupa vreo bretea). Partea cu pusul in spate e cea mai comoda din cate am incercat. La mei-tai/wrap tai nu poti sa prinzi inainte vreo bretea si sa introduci pe jumatate copilul, la Boba nu mai trebuie sa stai aplecata in pozitii foarte ciudate ca sa montezi copilul. Asta chiar mi-a palcut. Cum spuneam, fara bretele tarate pe jos, rapid de montat, pana nu se enerveaza copilul prea tare, mai ales daca e obosit, si foarte usor de reglat pentru a ajunge la pozitia ideala.
    Cred ca Boba si wrapul pot fi destul de greu de comparat, dat fiind faptul ca wrapul tesut permite orice pozitie, la orice varsta. Cu toate astea e mai mereu tarat pe jos, trebuie infasurat si reinfasurat.
    Boba si alte SSC-uri:
    Eu ma mai testat Marsupi Plus si Manduca. Am testat si alte port bebe-uri, adica unul, destul de scump, de la Chicco. Evident Boba, Marsupi, Manduca sunt incomparabil mai comode, si invariabil mai sanatoase. Boba si Marsupi Plus - Ceea ce am apreciat mult si la Boba si la Marsupi a fost designul. Intradevar Marsupi nu are puntea dintre picioare asa de lata, are centura si bretelele mai subtiri (si mai incomode pe timp indelungat).
    Insa se poate folosi de la nastere (eu personal la varste foarte mici as folosi doar wrap, elastic sau tesut, sau sling cu inele), se regleaza mai usor, se pune si pe sold ( pozitia ciudata de mei-tai), se incruciseaza pe spate. Marsupi face parte din alta clasa, dar e si mai ieftin, asa ca lucrurile sunt corecte. Insa tati ramane etern indragostit de Marsupi, nu l-a convins nici Boba si nici Manduca.
    Boba si Manduca - Boba si Manduca fac parte din aceeasi clasa (dupa parerea mea). Exista foarte multe asemanari la capitolul constructie: bretele matlasate, groase, centura intarita, lata (parca mai lata si mai comoda la Boba), corpul din material racoros, legatura de tip rucksac si in fata si in spate. Manduca poate fi folosita de la nastere, poate fi pusa pe sold si permite punerea bretelelor in X. Boba e mai comoda cand o pui ca un rucksac in fata, corpul desi nereglabil, e mai potrivit la Boba (pentru noi, la Manduca mi-a parut cand prea lung, cand prea scurt). Manduca are mai multe reglaje, uneori poate parea un avantaj, dar in aceeasi masura si un dezavantaj - din aceleasi cauze. Ceea ce mi-a placut muuult la Boba: scarita minune, pe care se poate salta calutul meu, care-i poate sprijini picioarele obosite de atata rulaj. Sper sa castig Boba, ca sa proiectez o scarita pentru scaunul de la calculator. :))
    Mie mi-a placut mult Boba, mi-a placut scarita, mi-a placut corpul ei si faptul ca s-a mulat pe mine, s-a lipit de copilul meu si mi-a priit. M-a uimit design-ul, functionalitatea, ingeniozitatea. Mi-a placut sa ma joc cu celalalt copil de-al meu, Toia, fara sa-l ranesc pe Principalul. De obicei puneam copilul in purtatoare ca sa mai fac niste treaba. S-a nimerit ca Boba sa o pun ca sa ne mai distram un pic. ...Si mi-e dor de ea. Stiu, e subiectiv, dar asa trebuie sa fie, fiindca eu am testat-o, eu si sufletul meu de copil zuzurel.

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Maria din Bucuresti

    Marlena din Iasi

    Ma simt o norocoasa numai si pentru ca m-am aflat printre cele aproximativ 30 de familii, care au avut bucuria de a testa un SSC de calitate, modern, din bumbac organic, si care prezinta numai beneficii; ma bucur deasemeni, si pentru ca fiul meu a avut sansa sa fie fericit si in Boba - si nu mint cind spun asta: in mod evident, mai ales pe el chiar l-a bucurat noul SSC, care-a poposit in casa noastra pentru aproape 2 saptamini.
    BOBA, esti foarte potrivita necesitatilor mele si virstei puiului meu,
    - centura ta lata, ma ajuta sa nu resimt cele 12 kilograme pe care le are Mateo (la ultimul cintar, care a fost... cam demult:P) aproape deloc,
    - puntea ta inalta imi infasoara copilul cu drag, si mi-l lipeste de mine, mi-l linisteste si adoarme, mi-l face curios si ii tine treaza inteligenta de bebelus (pentru ca stim ca un bebelus destept este un bebelus purtat si alaptat;) );
    - gulerul/gluga imi apara copilul de eventualul curent/vint sau ii protejeaza somnul, sau ne apara de privirile lezate/indignate de alaptarea noastra extinsa;
    - bretelele imi protejeaza umerii si spatele, totodata; reglajele lor ma ajuta sa ridic sau cobor, dupa caz copilul, astfel incit sa il pot alapta din mers.
    - cureaua care uneste bretelele, pe spate, in dreptul omoplatilor, imi tine spatele drept si imi confera o pozitie ferma:);
    - curelusele pentru picioare ne vor folosi cu siguranta, atunci cind vom fi si mai mari, si vom avea piciorusele si mai lungi, si mai grele - pentru inceput nu a vrut sa ma lase sa ii tin piciorusele fixate, pentru ca... nu a vrut:)).
    De fiecare data cind tati a purtat puiul in Boba, se intimpla sa nu am la indemina nimic pentru a imortaliza momentul; sunt insa convinsa ca vom mai avea ocazia de a-i poza impreuna;).
    Inchei acum, intarind ideea ca Boba este asteptata cu caldura, inapoi, sa petrecem frumos impreuna Sarbatorile de iarna, si restul sarbatorilor ce vor veni:).
    Multumim Raluca, multumim Kiddyshop pentru oportunitatea oferita, sa aveti inima impacata ca ati facut multe bucurii!

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Marlena din Iasi

    Nicol din Bucuresti

    Da am testat Boba si da ne-a placut! Nu eram in programul de testare pentru ca eu consideram ca am copiii prea mari ca sa concurez pentru asa carrier! (silly me!) Si acum sa va povestesc cum am ajuns sa-l testam si impresiile. Prietena mea Gena s-a gandit ca daca ea a castigat o Manduca sa imi ofere mie sansa sa probez Boba sa vad si eu ce inseamna un astfel de carrier. Si a contactat-o pe o alta mamica draga mie, Raluca, ea aduce aceste minuni in tara, si a fost de acord. Prima iesire a fost la un eveniment drag mie si am fost fericita sa includ Boba intr-un asemenea eveniment. E vorba de Flashmobul mamicilor purtatoare care s-a tinut in Ikea. Noi participaseram si la primul flasmob, unde am tinut pitica in slingul nostru de la Diana. Diferente desi am facut fata bine in ambele sisteme, recunosc ca cele 10 kile ale piticei mele s-au simtit mult mai usoare in Boba, asta pentru ca o tineam cu ambii umeri si chiar daca la un moment dat era cam sacaita, ne-am descurcat de minune!
    Am mai reusit 2 iesiri insotiti de Boba pentru ca perioada a fost aglomerata si prea multe plimbari n-am avut. Dar l-am luat la mall, pentru ca am zis ca e mai usor sa fug dupa un singur copil decat 2. Ce pot sa va spun ca ai mei pitici s-au super distrat si ca l-am tinut si pe fiu-miu care are 14 kile si surpriza mare a fost ca spatele meu, care este mai mult decat rablagit, nu s-a resimtit DELOC! Da pozitia in spate a fost super buna pentru mine si am fost intrebata de mai multe mamici de minunea care ma ajuta sa tin monstruletii in spate!
    Sincer ma bate gandul sa-l iau chiar daca ai mei sunt mari dar chiar vorbeam cu sotul ca excursiile la munte ar fi muult mai usoare cu un astfel de ajutor! Si da dupa cresterea a 2 copii cred ca un astfel de sistem ar fi fost o investitie mult mai buna decat cele 3 carucioare incercate, care la fata nu au avut niciun succes, iar spatele meu a suferit si sufera din aceasta cauza. Va las cu putinele fotografii pe care le am de la dans (noi suntem mami cu salvari si pitica in dresuri galbene).

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Nicol din Bucuresti

    Raluca din Bucuresti

    " Faptul că sunt o împătimită mamă cangur, sau mamă purtătoare nu mai e nicio noutate. You name it, le-am testat pe toate. Wrap elastic, sling, pouch, Marsupi Plus, Manduca... în toate mi-am atârnat copii. Motive - o mie și una, am mai povestit despre asta aici . Repet însă un singur lucru - Da, chiar creează dependență purtatul!" " Deci ce e Boba? E un alt SSC (Soft Structured Carrier) )creat pentru copilași având greutatea între 6.8 kg și 20.4 kg , adus de o doamnă tare dragă și a ei prăvălie virtuală. Mi l-am dorit nu pentru că nu aș fi mulțumită cu ce am, chiar nici nu aș vrea vreun premiu, dar pur și simplu nu mă pot abține! Îmi place atât de mult să îl am lipit de mine, încât e o bucurie orice ocazie, pretext, de-a o face. Și nu sunt singura. E și Ștefan un mare purtător, poate nu chiar ca mine, dar pe acolo.:)" "Așa că l-am cerut. Și l-am primit la testat. Două săptămâni mi-am pus Manduca în cui și am luat Boba. M-am înțeles bine cu ea, așa cum presimțeam de altfel. Cum am primit-o hopa-sus. Ușor de montat, ușor de reglat, ușor de de-montat. Și-n față dar și în spate. Eu îl port mai mult în față din motive de alăptat. Și aici unul dintre marile ei plusuri, părerea mea: alăptatul în Boba e extrem de discret și de comod. Nimeni nu bănuiește măcar ce se întâmplă acolo:) Și încă ceva care mi-a plăcut mult la ea - poziția copilului per ansamblu - aceeași poziție în M fiziologic, lipit de tine, nici prea jos dar nici prea sus, numai bun de pupat pe creștet și de mirosit. Face asta datorită spatele ei înalt. Și să mai zic un lucru care mi-a plăcut mult la ea: faptul că acea glugă pentru somn e detașabilă. Eu nu prea o folosesc în general și m-am bucurat când am văzut că o pot lăsa acasă. În plus, mi se pare că are rol doar de creare a intimității, nefiind deloc nevoie de susținere a capului în timpul somnului. Și asta e integral meritul Bobei și a poziției pe care i-o oferă. Să mergem mai departe, la ceea ce deosebește Boba de alte SSC: curelușele suport pentru picioare(detașabile și ele). O găselniță simpatică, utilă însă pentru copilași mai mari. Mărturisesc că nouă nu ne-au fost prea de folos, dar pot să văd utilitatea lor în cazul puilor mai mărișori. Să zic ceva și de aspect: Boba e frumoasă, destul de minimalistă, fără briz-briz-uri inutile. Are chiar și un sistem șmecher de strângere a resturilor de curelușe care altfel s-ar bălăngăni aiurea." "Concluzii de final: Boba e un SSC grozav, mi-a plăcut felul în care stă copilul în el, felul în care îi susține spatele și îl aduce mai aproape de persoana purtătoare."

    Review-ul intreg: Boba cucereşte România - review Raluca din Bucuresti

    BOBA cucereste Romania! campanie de testare organizata
    de KiddySHOP